ALEX & BIANCA: Templu al Duhului Sfânt

Postul Crăciunului a început în data de 15 noiembrie și ține până în 24 decembrie.  Pentru a ne vorbi despre importanța acestuia în viața creștinilor, am rugat câțiva oameni care slujesc biserica în diferite feluri să ne vorbească despre acest subiect.

Un al doilea interlocutor al nostru este teologul Alexandru Mihai Carțiș, doctorand în Știintele Educației al Universității din București. Domnia-sa o să ne lumineze cu privire la importanța postului, din punctul de vedere al unui teolog.

Alexandru Mihai Carțiș. Sursă foto: arhiva personală

„Dacă deschidem televizoarele sau dăm un simplu scroll pe rețelele de socializare, care, mai ales în aceste vremuri de izolare și pandemie, reprezintă cele mai la îndemână spații de eliberare de plictisul pereților din jurul nostru, nu putem să nu dăm de imagini, videoclipuri sau reclame care să ne arate cât de bine, sănătos și, de ce nu, atrăgător, este să ai grijă de corp și să te antrenezi, fie acasă, fie la sala de forță.

De altfel, principiile filosofice și cele creștine nu neagă deloc importanța îngrijirii corpului nostru. Dacă latinii ne amintesc mereu de dictonul Mens sana in corpore sano, Minte sănătoasă într-un corp sănătos, preceptele creștine ne indică valoarea de netăgăduit a corpului uman, numindu-l frumos  «templu al Duhului Sfânt» (I Corinteni 6, 19).

În aceeași epistolă a Sfântului Apostol Pavel, viața omului este asemănată cu o cursă de alergare în arenă la capătul căreia se află premiul, «cununa nestricăcioasă» (I Corinteni 9, 25), dobândirea vieții celei veșnice.

Dacă vreți, paradoxul creștin al acestei curse olimpice este dat de faptul că, alături de fiecare dintre noi, alergători pe pista către Cer, Hristos apare în trei ipostaze: aleargă împreună cu noi (atenție, nu în calitate de concurent, ci «împreună» cu noi!); ne așteaptă la capătul cursei pentru a ne oferi trofeul (El dăruiește cununa de lauri a Raiului); și el stă în primele rânduri din tribune și, asemenea unei mame venite să își susțină copilul, este cel mai fierbinte și râvnitor susținător al nostru. Dacă mi se permite, nicio galerie din lume nu se apropie de energia și forța pe care Hristos ne-o transmite din tribune.

Pornind de la un clișeu filosofic și religios, voi spune că omul este o ființă dihotomică, formată din suflet și trup. Dacă în primul paragraf am menționat importanța sănătății semi dihotomiei umane, a trupului, de aici încolo voi vorbi despre alergătorul din olimpiada pentru Cer, sufletul.

Nu de puține ori Hristos ne amintește cât de important este să fim mereu pregătiți, mereu cu antrenamentul făcut, mereu responsabili de cantonamentul continuu în care ne regăsim (dacă v-am pierdut, nu despre fotbal vorbesc acum). Ne aseamănă cu fecioarele care îl așteaptă pe mire, bucuroase și cu inima plină de drag, dar care adorm și uită de untdelemnul pentru candele; ne aseamănă cu cei care au de ales între a-și ascunde comorile în pământ sau în inimă, pentru că în inimă hoții, rugina și molia nu au acces; ne aseamănă cu ucenicii care, în noaptea cea grea a vinderii, au adormit în Grădina Ghetsimani, în timp ce păstorul lor plângea cu lacrimi de sânge; ne aseamănă cu apostolii ascunși de frica iudeilor cărora li se arată biruitor și le spune cu dragoste: «Pace vouă!» (Luca 24, 36; Ioan 20, 19). Adeseori mă gândesc cu câtă dragoste și înțelegere a răspuns același scump Mântuitor tuturor celor care nu erau pregătiți și cu câtă cumințenie ne învață că dragostea biruiește și acolo unde există stângăcie, nepricepere, neputință și frică. Da, mai ales acolo unde există frică!

La începutul acestui periplu de înnobilare a sufletului, minții, voinței și iubirii, începutul Postului Nașterii Domnului, al Crăciunului, Hristos și Biserica Sa ne invită la un exercițiu de voință și perseverență, ne invită la postire, la jocurile olimpice ale Împărăției lui Dumnezeu. Aceste vremuri prin care trecem nu ne inspiră mari speranțe pentru cum va arăta lumea această după această iarnă, după un an, după cinci ani, și aici umanitatea are nevoie, poate mai mult ca oricând, de licăre de siguranță și familiaritate, de căminul inimii și de dragostea revărsată dinspre și printre noi. Dacă doriți, umanitatea are nevoie de un prieten drag și purtat cu mult dor care să vină, să o strângă în brațe și, fără să îi spună nimic, să îi transmită atât: sunt aici pentru tine.

În această călătorie către peștera Betleemului în care devenim fiecare dintre noi magi ai Persiei propriei noastre vieți, suntem invitați să (ne) dăruim, să iubim și să nădăjduim, pentru ca atunci când îl vom regăsi pe micuțul Copilaș care a schimbat din temelii mersul istoriei și al lumii de până la El, să ne regăsim și pe noi. Urcușul către legănelul Împăratului este un profund Bildungsroman pe care suntem invitați să ni-l scriem și să îl recitim, ca un exercițiu reflectiv, în fiecare moment de neîncredere sau frică.

Sunt foarte multe cărți de post, manuale de post, alimente de post, rafturi de post, însă ar trebui să începem să gândim și la bucurii de post. Poate cea mai de preț dintre ele este să-i dăruiești celuilalt mâncarea care îți prisosește, poate cel mai de preț este să-i dăruiești celuilalt ceea ce ție îți prisosește cu adevărat, iar dacă îți prisosește bucuria, de ce n-ai da bucurie, o mână întinsă, și nu în ultimul rând, o rugăciune, «măcar așa din vârful buzelor, pentru cei care nu mai au buze decât de cârtit și de vorbit urât împotriva oamenilor» (Pr. Constantin Necula).

Să căutăm să fim bucuroși, nu doar pentru că postim, ci pentru a evita să devenim supărații lumii împotriva tuturor postitorilor care se bucură de Dumnezeu. Postul este despre urcuș. Vom mânca mai puțin, ca să ne hrănim mai mult. Suntem chemați la efort, la liniștire, la iertare, la discreție. Suntem chemați la prietenia cu oamenii și cu Dumnezeu.

De fiecare dată când vreau să vorbesc despre post, mă gândesc la strămoșii noștri și la cât de mult au înțeles ei că bucuriile se câștigă prin jertfă. Este de ajuns să ne amintim de muncile câmpului, iar cei care își câștigă traiul din acestea, îmi vor da dreptate. Câtă jertfă este într-o bucată de pâine, până ajunge omul să o poată pune pe masă, și câtă bucurie este când ști că, prin aceasta, cei pe care îi iubești nu rabdă foame și lipsuri.

În acest început al postului mă gândesc la simplitatea înaintașilor noștri și la postul curat pe care aceștia îl trăiau. Nu aveau nevoie de tot felul de artificii alimentare pentru a posti, că felia de pâine și fasolea din pod le era suficientă pentru a trăi și a trudi, iar ei au trudit mai mult decât noi…

Postul ne cheamă pe toți la bucurie, într-o călătorie cu destinație precisă, iar la final îl vom găsi pe Hristos cu brațele deschise și cu zâmbet larg, mulțumindu-ne că am venit să îl vedem și că nu l-am uitat. De ce? Pentru că el nu ne uită niciodată și, cel mai frumos lucru este că, în tot acest drum spre Hristos, El merge împreună cu noi.

Vă rog să nu uitați să colindați, dar nu colinde comerciale și alte creații nefericite ale tăvălugului muzicii de duzină, ci colindele care au izvorât din puritatea, sfințenia și cumințenia acestui neam. În acest an, în aceste vremuri grele, colindul din casă în casă va fi posibil doar prin video apel, însă cel mai important este ca din inimile noastre să pornească colinde îngerești către inimile celorlalți, chiar dacă nu-i vedem, chiar dacă nu suntem împreună. Răsunetul colindelor din inimile noastre să depășească capacitățile oricăror sisteme audio și să răzbată până în inimile celor mai lipsiți ca noi, căci aceștia au cea mai mare de colindele iubirii lui Hristos!

Dacă la nașterea Domnului păstorii au fost mărturisitorii marelui dar primit în chipul Pruncului din leagăn, în acest Betleem lovit de pandemie noi toți trebuie să devenim păstorii care să propovăduim, prin trăire și iubire, marele dar al lui Dumnezeu!

Sursă foto: arhiva personală Alexandru Mihai Carțiș

Postul înseamnă mai mult timp pentru iubire și mai puțin timp pentru răutate! Stomac mai gol și inimă mai plină ar fi sloganul acestei campanii, dacă cineva din mass-media și-ar bate capul cu ea. Dar, noi o facem… Îndemnul nostru este să iubiți și să vă bucurați, iar la capătul călătoriei să îl găsiți pe cel mai iubit dintre cei care ne iubesc, pe Iisus Hristos, Cel căruia îngerii, păstorii și magii îi cântau «Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!» (Luca 2, 14).”

au consemnat ALEX DAVID și BIANCA CERNEAN

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: