ANDREEA: “My name is Apollo. I used to be a god”

Aceasta este replica ce dă startul uneia dintre cele mai iconice serii de cărţi, ce au în centrul său numeroasele aventuri ale zeilor sau semizeilor greci.

The trials of Apollo, un fel de continuare a seriei binecunoscute Percy Jackson and the Olympians, scrise de Rick Riordan, urmăreşte evenimentele care îl au ca protagonist pe fostul zeu Apollo, pedepsit şi alungat din Olimp în New York, sub înfăţişarea unui om obişnuit, pe numele de Lester Papadopoulos, de către zeul suprem şi tatăl său, Zeus.

CLICK ON PIC!

Acesta îşi cunoaşte viitoarea companioană, anume pe Meg (prescurtare de la Margaret, “But don’t ever call me Margaret.”) McCaffrey, care are să-l însoţească în mai multe probe, până la un moment dat…

Cei doi îi cer ajutorul lui Percy Jackson, care îi conduce până la Camp Half Blood, un loc secret accesibil aproape exclusiv doar zeilor, semizeilor sau altor fiinţe magice, unde majoritatea semizeilor sunt localizaţi pentru a nu fi puşi în pericol. 

Acolo află despre adevăratul pericol, atât pentru ei, cât şi pentru întreaga lume: trei împăraţi romani au scăpat din ţinutul lui Hades (un fel de tărâm de genul „viaţa de apoi” pentru romanii şi grecii antici), iar acum, fiind semi-nemuritori, pun împreună la cale stăpânirea lumii, deja conducând sub forma unui triumvirat fiecare câte o parte a Americii. Acum, tânărul Lester trebuie să găsească o cale de a-i opri pe cei trei împăraţi cu ajutorul semizeilor.

Am început să citesc această serie de cărţi (momentan sunt la jumătatea celei de-a doua cărți) pentru că, având un interes profund pentru istoria antică, mi-a captivat atenţia faptul că apar trei împăraţi romani, anume Nero, Commodus și Caligula, fiecare apărând pe rând în câte o carte, şi eram curioasă cum sunt interpretate nişte figuri atât de controversate de-a lungul istoriei. 

Chiar dacă, per ansamblu, mi s-au părut interesante poveștile și backstory-urile lor compuse de către Riordan, cred că personalitățile lor au fost supra-simplificate de către acesta, care s-a rezumat la ideea pe care oamenii o au în general despre cei trei – adică un fel de „răi și atât”.

Sunt de părere că elementul acesta legat de niște caractere foarte importante pentru această serie ar fi putut fi executate și gândite într-un mod mai adânc.

Seria este formată dintr-un total de cinci cărți, iar ultima carte a seriei a apărut în 6 octombrie în acest an, punând un final cronicilor ce au în centru întâmplările de la Camp Half-Blood, după 15 ani.

Seria nu este încă disponibilă în română, însă poate fi achiziționată din CĂRTUREȘTI, online sau din magazinul fizic, în limba engleză.

ANDREEA BOT

ANDREEA BOT

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: