ANDREA PODARU: O iubire clandestină

Cinghiz Aimatov – Djamilia, o iubire clandestină este o recomandare de lectură pe care am primit-o și, până la acest roman, recunosc că nu citisem nimic de niciun reprezentant al acelei țări.

88248304_486830148676991_2116625347360325632_n

Foto: ANDREA PODARU

Din această cauză, am dorit să nu renunț la șansa de a-mi lărgi orizontul literar, încercând ceva nou. Și nu mi-a părut rău!

Cinghiz Aimatov (1928- 2008) a fost unul dintre cei mai proeminenți scriitori kârgâzi, care întruchipează o voce literară a naținunii kârgâze, amintindu-mi puțin de Octavian Goga.

Încă de la început, acestă lectură m-a fermecat cu cuvintele bine alese și cu armonia sa, fiind o materie vie, scoasă din sufletul scriitorului, așezată pe pagină, iar de acolo în mintea celui care o citește. Coerența romanului este copleșitoare, fiecare paragraf zugrăvește întâmplările mult mai mult decât ar părea la prima vedere; totul se impregnează în mintea cititorului, încât vizualizezi totul cu ușurință, şi simți tot, transportat în fascinanta stepă, în mijlocul acelei comunități kârgâze din timpul războiului.

Aitmatov prinde cu ajutorul talentului și simplității frazelor profunda poveste de dragoste care are la cele două capete ale sale o Djamilia căsătorită supusă și un soldat rănit misterios, Daniar.

În Kârgâstanul sovietic, în timpul celui de-al doilea război mondial, sunt vremuri grele; bărbații trimiși pe front luasera calea armatelor, iar femeile nevoite să facă muncile bărbaților și să lucreze cot la cot cu cei ramași acasă, unde tradițiile moștenite de la strămoși sunt respectate cu strictețe.

Într-un sat în care toți locuitorii se înrudeau, în casa soacrei trăia și Djamilia, o fată plină de viață, mereu veselă, cu zâmbetul pe buze, energică. Soacra ei, o femeie conducătoare a unei gospodării puse bine la punct, vede în ea pe cea care-i va lua locul, când puterile o vor părăsi.

Djamilia și Seit (fratele mai mic de 15 ani al bărbatului cu care se căsătorise Djamilia) merg zilnic la depozitul de cereale cu căruța plină, pentru a duce cotele de grâne pentru hrana soldaților, fiind și însărcinat să aibe grijă de cumnata lui .

Întregul roman este povestit din perspectiva îndrăgostitului Seit, un adolescent pictor, care-și amintește de mugurii acestei iubiri neîmplinite, așa cum a privit-o el.

Totul ia o altă întorsătură când un soldat infirm, Daniar, revine in satul lui natal și este repartizat să lucreze împreună cu cei doi. El se născuse în acel sat, dar a plecat de acolo din copilărie, după ce a rămas orfan, iar acum era privit cu milă de către săteni.

Cei doi glumesc mult pe seama lui Daniar, îi fac farse, fiind foarte interesant cum crește povestea de dragoste dintre Djamilia si Daniar: o privire, un gest, o glumă, un cântec – toate sub privirile lui Seit, care devine complice, promițând s-o protejeze cu orice preț pe Djamilia. Interesantă este și plonjarea în acel sat mistic depopulat, unde muntele întalnește deșertul pentru a naște o iubire pură.

În timp, cei doi se îndrăgostesc, înfiripându-se sentimente condamnabile între ei, dar ei își trăiesc cele mai frumoase clipe ale vieții lor, încercând să uite de muncile grele şi să treacă peste dragostea nerostită ca şi cum ar trăi în vremuri de pace.

Până la urmă, cei doi îndrăgostiți fug împreună, înainte de a veni soțul Djamiliei de pe front, lăsându-l pe Seit să înfrunte de unul singur furia familiei si al satului, cu o durere înăsprită și cu un dor nebun de a se apuca de pictat, de a-i pune pe cei doi pe foaia de hărtie, pictând cea mai mare iubire neâmplinită a vieții lui .

Nu vă povestesc mai mult, vă las să descoperiți singuri această poveste uluitoare. Am încercat să transmit o parte din ce am adunat în suflet în urma lecturii, entuziasmul și răscolirea căreia m-a supus cartea.

Sunt sigură că vă va atrage din primele pagini! Sper, că veți simți acea bucurie pe care am simțit-o eu!

Citiți Djamilia și veți descoperi și ceea ce eu nu am putut spune!

ANDREA PODARU

Andi

ANDREA PODARU

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: