CARINA & DARIANA: Sală de sport pentru copii

Unele afaceri le sunt destinate expres copiilor și nevoilor acestora. O astfel de inițiativă a avut Vlad Toia, care conduce o afacere ce presupune mișcare fizică pentru copii.

sala01

Sursă foto: arhiva personală Vlad Toia

A întemeiat propria afacere datorită cunoștințelor din domeniul sportului, pe care le poate transmite mai departe, astfel încât să-i ajute pe copii prin aceste servicii – copiii sunt viitorul nostru.

Ceea ce îl diferențiază de alți competitori este faptul că practică sport în adevărul sens al cuvântului: îi învață pe micuți să fie disciplinați, aceștia fac exerciții de atletism, gimnastică și acrobații, au o mobilitate de invidiat și fac exerciții din cel mai vechi sport olimpic, lupte greco-romane, pe care speră să le practice cu plăcere, aducând multe beneficii.

„Măcar să știu că am influențat viitorul copiilor în bine, prin a dezvolta o minte sănătoasă într-un corp sănătos”, ne spune Vlad.

Toată această afacere a început prin ideea de a face inițiere în sport, pentru a-i ajuta pe copii să își găsească un sport pe placul lor, să fie pregătiți fizic pentru sport și viață. Îi pregătește să reziste efortului fizic și stresului mult mai ușor, indiferent de situație, iar corpul lor să fie apt pentru orice provocare, să nu fie limitați fizic sau psihic.

Primul pas în a comercializa afacerea a constat în deschiderea unei pagini pe rețetele sociale.

În ceea ce privește desfășurarea activității, el inițiază o echipă de copii cu vârstele cuprinse între 7-11 ani, la sala de sport a Liceului cu Program Sportiv Bihorul. Există o sumă lunară modică, de 100 de lei.

Cea mai mare provocare întâlnită este lipsa timpului, atâta a copiilor, cât și a părinților, care nu-și fac destul timp pentru sănătatea și viitorul copiilor. Faptul că ei se distrează împreună și sunt nerăbdători să facă jocuri interactive, să revină la antrenament, să vadă cum progresează și se dezvoltă corect îi aduce satisfacția.

Pentru Vlad, a fi antreprenor în România înseamnă să știi ce îți dorești și să insiști asupra propriilor dorințe.

„Mereu să visezi că știi direcția pe care mergi, să încerci de atâtea ori pentru ceea ce îți propui, să nu te dai bătut niciodată. Fiecare încercare este o lecție, iar încercările ne fac mai tari, mai deștepți și mai flexibili. În mod ironic, cu toții cunoaștem motto-ul Just do it! Așa că nu trebuie să ne oprim niciodată. Pas cu pas, încet și vei reuși” – acesta este sfatul lui Vlad pentru cei ce vor să își deschidă o afacere.

sala02

Sursă foto: arhiva personală Vlad Toia

Mai multe detalii și informații găsiți la pagina de Facebook prof. sport Toia Vlad.

CARINA MUȚ, DARIANA MUȚ

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: