Ipocrizia distruge România

Din fericire (sau din păcate) trăim într-un stat democrat, în care suveranitatea aparține poporului și nimeni nu este mai presus de lege (s-ar zice). Prin urmare, unul dintre principiile de bază ale democrației este acela că avem dreptul la libera exprimare, fapt pentru care, în cele ce urmează, îmi voi rezerva acest drept și îmi voi permite să îmi spun și eu părerea.

adriana stiube

ADRIANA ŞTIUBE

Țara se divide!

Ce epidemie la nivel mondial de coronavirus? Ce epidemie de gripă în țară? Ce loc trei al abandonului școlar în Europa? Nu! Cele două personaje din Vaslui care au acaparat atenția unei națiuni au divizat țara-n doua: cei care se amuză, pe bună dreptate, că, deh, nimeni nu știe să facă haz de necaz mai bine decât românul nostru și cei care brusc și-au amintit de flămânzii, analfabeții, bolnavii și șomerii României.

Nu, nu, nu vă agitați, vă rog! Și eu am stat de la 17 la 19 lipită de televizor, lucru pe care nu l-am făcut de vreo doi ani, și da, mi-am reamintit și eu că părinții mei muncesc pentru niște salarii mizere, mi-am amintit că probabil voi termina o facultate și nu am să profesez și mi-am adus aminte de tot ce (în viziunea mea) nu ar fi în regulă prin România.

Asta până când parcă ceva m-a plesnit peste față. Am terminat un profil de jurnalism și da, o spun mândră tare, pentru că mare parte din ce fac și spun azi se datorează acestui fapt. Am învățat două lucruri absolut esențiale, pe lângă multe altele: presei îi merge bine când lumii îi merge rău (unu) și presa pune „pe masă” ceea ce tu, ca popor, ceri (doi).

Nu, românii nu au stat două ore (repet: două ore!) cu televizorul în brațe pentru a le plânge de milă celor mai puțin norocoși, gândindu-se câţi flămânzi ar fi hrănit cu suma alocată acestei telenovele. Știți de ce au stat? Fiindcă le-a plăcut! Da, ați citit bine!

Anul care abia s-a încheiat, și anume 2019, a marcat cei 30 de ani de democrație a României. Echipa Recorder, formată din jurnaliști absolut geniali, a realizat un documentar în acest sens. Materialul – repet, genial – are o durată de trei ore. Haideți, vă rog, să facem un joc de imaginație: luni, de la ora 17, în locul personajelor deja notorii, se va difuza acest documentar. Fiți cinstiți cu voi înșivă: câți l-aţi urmări, câți ați fi scârbiți de aroganţa cu care unii conaționali râd în hohote povestind modul în care au secat o țară? Va spun eu: un număr infim din cei care se bat cu pumnul în piept că românii o duc greu, iar banii investiţi în aceste personaje ar putea ajuta mulți alții și, de asemenea, multe genii mor anonime, întrucât se promoveaza prostia, hoția și mediocritatea (lucruri perfect adevărate).

Din păcate ne caracterizează, pe fiecare la un moment dat, ipocrizia. Acel „eu nu aş face asa ceva, eu sunt altfel.” Da, absolut, milioane de români au o nevoie imensă de ajutor, dar schimbarea vine de la cei ce fac ceva, nu de la cei care pretind. Presa aduce în fața noastră ceea ce noi cerem, nimic în plus sau în minus! Dacă nu ar fi aşa, emisiunea respectivă nu ar fi lider de audiență de-atâta timp.

Prezicerea.

Dragoș Gărdescu, adică Puya, un artist român de muzică rap, spunea într-una dintre compozițiile sale, realizate cu câțiva ani buni în spate, următoarele, oarecum, sub forma unei preziceri sumbre: „Îmi dai citate din Cioran / Dar rămâi cu ochii în TV când este vreun scandal”.

Versurile acestea sunt transpunerea perfecta a ipocriziei care ne caracterizează. E simplu: ne place ceea ce vedem!

În afară de educație, nu știu ce altceva ne-ar salva ca om individual și, în cele din urmă, ca nație. Nu, nu e nevoie să mă înjurați sau să aveți impresia că sunt tobă de carte, plină de știință și cultură, care s-a gândit să își exercite aroganță și cunoștințele în acest fel (I can do it better, baby! ). Sunt doar o fată care pur și simplu s-a saturat de atâta ipocrizie on-line, de atâția „binevoitori” care și-au adus aminte de sărmanii țării. Un proverb românesc spune că „Binele nu face zgomot și zgomotul nu face bine.”

Faceți voi, fiecare pe cât poate, binele și probabil că într-o zi ne-om molipsi toți. Învățați-l pe cel mai puțin învățat, nu-l batjocoriți și nu omorâți speranța nimănui, fiindca e cea mai mare avere a fiecăruia.

Ne place ceea ce media ne oferă, ne hrănim cu asta, dar refuzăm să recunoaștem. Refuzăm să ne cunoaștem trecutul și sa înfruntăm prezentul ăsta care ne sufocă si ne obligă sa batem pasul pe loc.

Da, vă gândiți că „Oare ce-a facut asta cu ochelari pentru țara asta, de-și permite să vorbească?” (știu că asta te macină, sunt studentă la Psihologie și în timpul liber citesc gânduri).

Am ales să rămân în ea, sa o iubesc fiindcă da, iubirea salvează și cred că lepădandu-mă de ipocrizie voi fi capabila să vad și să fac lucrurile mai… altfel.

Am fost tăioasă, poate chiar rea, dar uneori avem nevoie de ceva care să ne trezească la realitate și să ne determine să fim sinceri față de noi, întrucât putem trăda pe oricine, mai puțin pe tipul sau tipa căreia ii faci cu ochiul în oglindă.

Dacă ai ajuns până aici, mă înclin în fața ta și îți mulțumesc că ai dat citire gândurilor mele!

P.S. Dacă ai urmărit documentarul, te felicit cu sufletul, ți-ai investit timpul într-un mod productiv, iar dacă nu, aruncă un ochi la ceas. Bate ora 17!

ADRIANA ŞTIUBE

Adriana Ştiube este absolventă a promoţiei 2019 a Colegiului Național Onisifor Ghibu Oradea, profil uman, Filologie – Jurnalism, clasa prof. Luminiţa Feşnic. În prezent este studentă a Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane a Universităţii din Oradea, specializare Psihologie.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: