Partizanul autenticităţii

Untitled design

CAMIL PETRESCU (22 aprilie 1894 –14 mai 1957), romancier, dramaturg, filozof şi poet, rămâne în literatura română ca iniţiator al romanului modern. A susţinut formula literară a jurnalului şi confesiunii, declarându-se anticalofil (împotriva scrisului frumos) şi pledând pentru autenticitatea scrisului, „ca într-un proces-verbal“. Membru titular al Academiei Române. „Întreaga poetică a romanului camil-petrescian exprimă renunţarea curajoasă la iluzia cunoaşterii absolute a omului”. (Nicolae Manolescu)

România. Un cuvânt frumos, rotund, ce împlineşte anul acesta o sută de ani. Un cuvânt cât o ţară. Dacă ne-am închipui România ca un câmp de stele, am vedea că sunt aştri care luminează cu o strălucire aparte, rămânând pe acest câmp boltit în chip de Steaua Nordului. Aceşti aştri ce ne dau altitudinea, direcţia şi steagul poartă numele acelor oameni remarcabili ce alcătuiesc Panteonul spiritual al României. Până în ultima zi a celebrării Centenarului Unirii, elevii Liceului Onisifor Ghibu îi vor aduce aproape de noi. (conf. univ. dr. Ramona Novicov)
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

%d bloggers like this: