DALIA PANTEA & ELENA CIORBA: Impresii după faza naţională

Abele Mălan, în vârstă de 17 ani, elev în clasa a XII-a C a liceului nostru, s-a calificat la faza naţională a Olimpiadei de Limba Engleză. Am fost recunoscătoare că Abele a acceptat încântat să ne ofere câteva detalii despre olimpiada la care a participat.

malan abele02

ABELE MĂLAN. Foto: Dalia Pantea

Abele ne-a spus ca Olimpiada Naţională de Limba Engleză a avut loc în acest an în Constanţa, între 2 si 5 aprilie. Ne-a informat că a fost la olimpiadă împreună cu Vlad Dem, colegul său din clasa a IX-a C, şi că această olimpiadă a fost o bună ocazie să îl cunoasca mai bine şi să devina prieten cu el.

Acesta ne-a marturisit ca au fost cazaţi la un internat din Constanţa, însă majoritatea nu au fost satisfăcuţi de condiţiile oferite, aşa că au ales să se mute la un hotel din apropiere.

Subiectele i s-au părut potrivite, poate chiar mai uşoare decât s-ar fi aşteptat. Singura problemă crede că a reprezentat-o proba „Integrated Skills”, a cărei primă parte a avut un nivel de dificultate neobişnuit de uşor, având în vedere că toţi participanţii de la clasa şi de la secţiunea sa au obţinut punctajul maxim.

Subiectele au fost structurate diferit faţă de cele de la faza judeţeană. Unele diferenţe au apărut la structura probei „Use of English” şi, după cum am menţionat, prima parte a probei „Integrated Skills”, era menită a reprezenta un alt fel de „Listening” care nu a existat în cadrul etapei judeţene.

Pe langa rezultatele sale exceptionale la faza locala, unde a obtinut 97 puncte, la faza nationala a obtinut 96,5 puncte.

Abele are acum parte de o oportunitate deosebita. În continuare îsi doreste să treaca cu bine peste ultimele probe care fac parte din viaţa de licean (Bacalaureatul), pentru a se putea apoi concentra pe studiile următoare şi pentru a-si construi, încetul cu încetul, o carieră profesională care să il mulţumească.

 

Atras de Olanda

Universitatea la care isi doreste să mearga in viitor se numeşte Delft University of Technology, care se află în Olanda, fiind acceptat chiar la aceasta universitate: „Îmi doresc să studiez în Olanda, deoarece un invitat de acum câţiva ani al domnului diriginte, Mircea Pop, în cadrul Şcolii Altfel, a sugerat ţara drept o destinaţie prielnică pentru studiul informaticii. Iar dintre universităţile olandeze consider că opţiunea menţionată este cea mai prielnică pentru mine.”

Abele a fost acceptat în cadrul universităţii prin urmărirea unui proces de aplicare stabilit de aceasta. Pentru a finaliza întreaga procedură, trebuie, în principiu, să îsi termine studiile liceale, să aiba o medie potrivită în cadrul examenului de Bacalaureat şi, desigur, să isi stabileasca detaliile financiare legate de studiile lui cu universitatea.

Deocamdată, cheltuielile studiilor sale superioare vor fi acoperite de părinţi. Cu trecerea timpului, îsi doreste să lucreze part time pentru a acumula experienţă în domeniu şi atunci va putea să isi acopere măcar o parte din cheltuieli.

Abele ne-a mai dezvaluit sentimentele lui la aflarea acestor două vesti nemaipomenite: „As putea spune ca sunt extrem de fericit, insa constient ca urmeaza probe importante si totodata mai grele.”

 

Olimpic printre olimpici

Am reusit sa ii luam o declaratie si profesoarei sale de limba engleza, d-na Florica Pop, care ne-a marturisit următoarele: „Prezenta lui la etapa nationala nu este o intamplare. El a fost mereu printre primii cinci cei mai buni elevi la limba engleza din judetul Bihor. Cu doi ani in urma, pe cand era in clasa a X-a, a participat la proba de baraj, fiind la un pas foarte mic de a se califica la nationala, însa anul acesta nimeni nu i-a mai stat in cale.

Prof. Pop Florica feaured

Prof. FLORICA POP. Foto: Flaviu Albuţ

De fapt, Abele este un olimpic printre olimpici. El face parte dintr-o clasa de elite. As aminti aici faptul ca anul trecut colegul lui, Vlad Ardelean, s-a calificat la etapa nationala a Olimpiadei de limba engleza, iar anul acesta un alt coleg, Foica Rareş, a obtinut premiul II la etapa judeteana. In plus, atat Abele Mălan, cat si Foica Rares, sunt olimpici si la informatica, înca din clasa a IX-a.

Abele are ceva cu totul aparte cand vine vorba de limba engleza. El dispune de un talent innascut, de o gandire analitica rar intalnita, dar si de o modestie uriasa. Pentru mine a fost o placere si totodata o provocare sa am un asemenea elev. Bucuria lui cea mai mare de anul acesta este faptul ca a fost acceptat la o universitate mare din Olanda. Astfel, visul lui de a studia Computer Science and Engineering la University of Delft a devenit realitate. Mă bucur ca am avut sansa sa-l am elev pe Abele in toti acesti opt ani.

Îi doresc mult succes în viaţă şi sunt absolut convinsă că universul îl va răsplăti pentru toate calităţile şi cunoştinţele lui deosebite”.

DALIA PANTEA, ELENA CIORBA

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

%d bloggers like this: