VANESA DIBARŢ & SALOMEEA GURĂU: Cum să-ți crești echilibrul psihic și sentimentul valorii personale

Astăzi stăm de vorbă cu președintele Institutului Internațional de Psihoprofilaxie, Sănătate Mintală și Dezvoltarea Personalității, domnul lector universitar dr. Sorin Nica, psiholog clinician și psihoterapeut.

vanesa dibart

Sursă imagine: arhiva personală dr. Sorin Nica

„În primul rând, este important să știm ce înseamnă să ai parte de un echilibru psihologic și să fii conștient de valoarea reală a propriei persoane. Punerea în practică a celor două necesități va fi continuu legată de interacțiunea cu mediul și cu ceilalți. Dacă intențiile personale aduc lezări celor cu care persoana intră în contact, toate elementele echilibrului psihici și valorii personale vor fi anulate mai devreme sau mai târziu, direct sau indirect”, ne-a declarat domnul Nica.

REPORTERI: De ce avem nevoie, domnule doctor, pentru a ne dezvolta echilibrul psihic si valoarea personală?

Dr. NICA: Pentru a-ți dezvolta echilibrul psihic și valoarea personal, este important să dobândești puterea de a pune în practică următoarele elemente și a le aduce la forma prezentă și actuală din perspectiva propriei persoane, „aici și acum” :

– renunț la teamă și timiditate și să spun ceea ce gândesc, respectându-mă atât pe mine, cât și pe ceilalți

– renunț la nesiguranță și fac ceea ce simt că vreau să fac

– dau dovadă de tenacitate și consecvență atunci când mă lovesc de o dificultate

– sunt liniștit și împăcat, atunci când nu doresc să continui

– renunț la a mă lăsa influențat de ceea ce este la modă sau de ceea ce publicitatea îmi aduce mai aproape, devenind conștient de faptul că astfel îmi sunt create nevoi inutile și false frustrări

– mă amuz atunci când se glumește pe seama mea fără răutate

– sunt conștient că pot trece peste propriile mele eșecuri

– am curajul de a spune „nu” sau „gata”

– am curajul să spun „nu știu”

– mă simt bine cu mine și cu drumul meu, chiar dacă sunt singur(ă)

– am dreptul să fiu fericit

– admit și accept că nu mai sunt iubit sau că cineva nu mă mai vrea lângă el/ea, chiar dacă în acel moment mă simt nefericit

– mă simt fericit, liniștit și împăcat cu mine

– pot spune „mi-e teamă” fără să cred despre mine că sunt fricos

– pot spune „sunt nefericit” fără să mă simt „un nimeni”

– îi pot arăta celuilalt iubire, dar fără a-l controla, urmări sau sufoca

– fac tot ce pot pentru a reuși ceea ce mi-am propus, dar știu când este important să mă opresc

– am dreptul de a alege pentru mine, chiar dacă poate ceilalți vor fi decepționați

– pot rata fără a mă simți rușinat sau inconfortabil

– pot cere ajutor fără să mă simt inferior

– sunt mulțumit de mine, nu mă desconsider, nu gândesc rău de mine și nu îmi fac rău atunci când nu sunt așa cum mi-aș dori

– depășesc invidia, pentru împlinirea sau fericirea celorlalți

– sunt blând cu mine și știu că poți supraviețui durerilor și provocărilor inerente vieții mele

– sm dreptul de a mă răzgândi după ce am stat și am analizat lucrurile

– pot râde și glumi senin pe seama mea

– pot spune ceea ce doresc, chiar dacă mă simt inconfortabil

– interpretez greșelile mele ca experiențe din care am de învățat și nu ca eșecuri

– mă simt bine cu corpul meu, oricum ar fi el

– sunt împăcat cu rănile trecutului meu și îl accept așa cum a fost el

– mă simt în siguranță cu viitorul meu

– îmi identific și îmi accept calitățile și defectele

– simt că viața mea este plină de experiențe care mă ajută să progresez și să învăț

– mă accept așa cum sunt astăzi și mă îmbunătățesc pentru mâine

– mă bucur gândindu-mă și la ceilalți.

 

REPORTERI: Cum putem începe sau cum putem dobândi satisfacerea echilibrului psihologic?

Dr. SORIN NICA: Este foarte important să conștientizăm faptul că și ceilalți au dreptul la aceleași gânduri ca și ale noastre, să le acceptăm, și astfel vom putea începe un proces real și autentic al satisfacerii și împlinirii echilibrului psihologic și valorii personale.

Pentru ca mecanismul să funcționeze optim, este nevoie și de satisfacerea altor pași.

Astfel, avem nevoie ca următoarele cerințe să fie satisfăcute:

– să știu ce părere am despre mine (căutarea și identificarea calităților și defectelor)

– cum mă simt cu această părere (conștientizarea și acceptarea sinceră a calităților și defectelor)

– ce fac cu viața mea în situația descoperită (schimb ceea ce pot și învăț să accept cu seninătate ceea ce nu pot schimba)

În timp ce stabilești aceste direcții, este foarte important limbajul pe care îl folosești pentru clarificare și motivare. Cele mai expresive cuvinte din vocabularul tău sunt acelea pe care ți le spui ție însuți, la timpul prezent și cu o încărcătură pozitivă. Este important să crezi în aceste cuvinte. Conversațiile cu tine, dialogul tău interior, gândurile tale determină 93% din emoțiile tale. Când vorbești cu tine, subconștientul tău acceptă cuvintele folosite drept comenzi, așa că ar fi bine să fie pozitive.

Apoi, psihicul îți adaptează comportamentul, imaginea despre sine, sentimentul valorii personale și determină limbajul corpului, pentru a fi în concordanță cu termenii folosiți. Așa apare echilibrul psihic sau, dimpotrivă, perturbarea, frustrarea și conflictul psihic.

 

REPORTERI: Domnule doctor, pe lângă pașii sugerați mai sus, care ar fi lucrurile pe care le-ar putea face orice om pentru a dobandi echilibrul psihic?

SORIN NICA: Trebuie sa vorbesti cu tine doar legat de ceea ce dorești să fii și să faci, pozitiv, „aici și acum”. Refuză să spui despre tine lucruri care nu dorești cu adevărat să devină realitate. Respiră regulat, concentrează-te doar asupra propozițiilor pozitive și dă voie emoțiilor să pună stăpânire pe tine „ca și cum” lucrurile bune deja s-au întâmplat. Repetă-ți tot timpul cuvintele pozitive de mai sus, cu emoții asociate ca și cum ai crede cu tărie ceea ce îți spui. Apoi pune-ți pe chip un zâmbet încrezător și ai grijă ca nimeni și nimic să nu ți-l poată da jos.

Pe dr. Sorin Nica îl puteţi găsi online la adresa: http://www.la-psiholog.ro/cabinet-psihoterapie-sorin-nica

au consemnat VANESA DIBARȚ şi SALOMEEA GURĂU

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: