ANA-MELISA ŞTIOP: Cântărețul de la pod

Începutul carierei multor artiști din domeniul muzical a însemnat să cânte pe stradă. Persoanele din această categorie au un talent aparte, unii folosindu-l din plăcere, pentru a se face auziți, alții din cauza situației materiale, poate din ambele – sau alte – motive.

image002

LUCIAN CHELU. Foto: Ana-Melisa Ştiop

Un membru al acestei categorii de artiști este Lucian Chelu, o persoană deosebită, pe care am avut ocazia s-o întâlnesc lângă „Podul intelectualilor”.

După ce am ascultat câteva piese interpretate de domnia-sa, am vrut să descopăr povestea din spatele cântărețului misterios de la pod. Lucian Chelu a fost încântat de gestul meu, fiind de acord să îmi împărtășească ceva din experiența sa de viață.

„La vârsta de 17 ani, mi-am descoperit pasiunea pentru muzică, aceasta fiind mai presus de orice. M-am alăturat unei trupe, care pe parcurs s-a destrămat, și așa am început să călătoresc prin diferite țări, cântând pe străzi”, ne declară cântărețul.

Lucian Chelu a mai adăugat: „Și acum, la vârsta de 65 de ani, pot spune că îmi place ceea ce fac și, dacă aș putea da timpul înapoi, nu aș schimba nimic!”

Câți dintre noi, dacă ne-am uita în urmă, am putea afirma că nu am schimba nimic? Și cât de mulțumiți am fi cu ceea ce facem în viață?

ANA-MELISA ŞTIOP

image001

„Cântăreţul de la pod”, alături de subsemnata. Foto: arhiva personală Ana-Melisa Ştiop

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: