Filologie şi dezvoltare personală

Clasa de Filologie – Intensiv Engleză (IX A) vă invită pe cei care aveţi vocaţie umanistă sau pe cei care doriţi să aprofundaţi studiul limbilor moderne să vă alăturaţi marii noastre familii din Liceul Teoretic Onisifor Ghibu Oradea.

 

 

Cred că e inutil să menţionăm ceva ce a devenit un loc comun: cunoaşterea a cât mai multor limbi străine va creşte exponenţial şansa voastră de angajare pe piaţa muncii, indiferent de profesia aleasă, iar liceul este perioada ideală de a vă dezvolta abilităţile de comunicare într-o limbă străină şi, de ce nu, de a vă pregăti şi susţine un examen internaţional de engleză, franceză sau germană, prin care să obţineţi un preţios certificat emis de o universitate de prestigiu (Cambridge, IELTS, TOEFL la limba engleză, DELF la franceză, Goethe Zertifikat, DSD la germană). Tot mai mulţi elevi privesc continuarea studiilor la o universitate din Europa sau din lume ca pe o posibilitate absolut realistă, iar voi vă puteţi număra printre aceştia.

Nu doar motive pragmatice vă pot convinge să optaţi pentru clasa de Filo-engleză. Dacă sunteţi genul de tineri care preferă să crească citind decât lucrând la calculator sau învăţând formule şi teoreme, care se simt fericiţi ţinând în mână o carte de literatură, scriind un eseu sau ţinând un discurs, fiţi convinşi că Filo-engleză este ceea ce vi se potriveşte.

In ceea ce priveşte disciplinele studiate, dacă vreţi să veniţi în IX A, veţi beneficia de mai multe ore de limbă şi comunicare într-o atmosferă destinsă: patru ore de Limba română, patru ore de Limba engleză – cu predare pe grupe începând din clasa a X-a, trei ore de limba Franceză / Germană şi de asemenea o oră de Limba latină.

Profilul Filo nu înseamnă excluderea totală a disciplinelor reale. Veţi studia câte două ore de Matematică şi Fizică şi câte o oră de Biologie şi Chimie. Din clasa a XI-a, toate aceste şase ore vor fi înlocuite cu o singură oră de Stiinţe. De asemenea, veţi beneficia de câte două ore de Istorie, Geografie şi Stiinţe Socio-Umane, având astfel şansa de a înţelege cu alţi ochi lumea din jurul vostru.

Poate vreţi să ştiţi din ce veţi da teze: Limba română, Limba engleză, Limba latină şi Istorie/ Geografie (la alegere). Cât despre Bac, nimic care să îţi dea fiori reci: Limba română, Istorie şi, la alegere, Geografie / Logică / Sociologie / Psihologie / Economie / Filozofie / EDAP.

În semestrul al doilea al anului patru de liceu aveţi posibilitatea de a obține o diplomă de atestat la Limba engleză, drept de care pot beneficia doar elevii de la Filo-engleză.

Această schemă pe care v-o propunem vă dă posibilitatea de a acorda timp şi dezvoltării voastre personale, participând la activităţi de voluntariat, devenind membri ai diverselor asociaţii de tineret sau profitând de diverse posibilităţi de a deveni activi în comunitate.

La sfârşitul celor patru ani, pregătirea voastră filologică va fi extrem de utilă dacă vreţi să urmaţi studiile academice la Limbi Străine (inclusiv Limbi moderne aplicate), Drept, Academia de Poliţie, Psihologie, Sociologie, Studii Europene, Relaţii Internaţionale şi multe altele. Să nu uităm că „paşaportul lingvistic” (certificatele internaţionale de limbi de circulaţie pentru care aveţi şansa să vă pregătiţi) vă deschid porţile către marile universităţi europene.

Dare to join in!

 

Prof. LUMINIŢA DUBĂU

luminita dubau

Prof. LUMINIŢA DUBĂU

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: