Wetlands Collective

„Prima dată când am intrat în proiectul Pro Peţa, nu credeam că o să ajung să fotografiez niște animale despre care nici nu credeam că exista și trăiesc pe pârâul Peța. Nu mi-am imaginat niciodată că niște rațe pot trăi în acest pârâu – înainte de a intra în proiect nu știam că pârâul Peța are apa termală și de aceea animalele pot supraviețui în această perioadă de timp.

Când doamna profesoară Mirela Ardelean ne-a spus ce avem de făcut, mi s-a părut foarte ușor, dar atunci când am ajuns acolo, am observat ca nu e atât de ușor precum pare – rațele aveau fiecare o «jumătate», ceea ce mi s-a părut destul de simpatic, şi nu stăteau la poză cum voiam eu, se sperie foarte repede, iar ca să faci fotografii bune, trebuie să fii foarte atent la fiecare mișcare.

Am fost surprinsă cât de multe rațe sunt pe pârâu, niciodată nu credeam că o să văd aşa multe, pentru că înainte de a intra în acest proiect nu știam despre Peța nimic.

Oamenii ar trebui să aibă mai multă grijă cu lucrurile pe care le aruncă în ape. Dar nu numai în ape, ci și în rest. Unii își pun tot sufletul în ceea ce alții văd inutil.

Oamenii ar trebui să fie mai atenți cu mediul din jur, având ca exemplu pârâul Peța. Dacă vom continua să tratam cu nepăsare tot ce altul pune cu suflet, o sa se ducă de râpă ce încă avem frumos.

Fotografiile nu sunt cele mai reușite, dar pentru o amatoare ca mine, nu sunt rele”. (DALIA LIȚAN)

Am fost împreună cu o colegă pe malul Crişului, pentru a face poze. Vremea era superbă, era puțin răcoros, dar soarele strălucea, încălzind pământul, şi oglindea în apa Crişului. Am surprins niște imagini superbe, chiar și niște lebede care înotau pe apă. Mă bucur că am făcut aceste poze”. (ALEX IOVA)

„Am făcut fotografiile pornind de la ideea că natura ne arată aşa cum suntem și, mai presus de toate, ne arată efectele acțiunilor noastre”. (VIVIANA RAD)

„Am fost pe malul Crişului împreună cu un coleg şi m-a surprins imaginea lebedelor, care m-au lăsat să le fotografiez în toată splendoarea lor. Eram foarte impresionată de eleganţa lor. Vremea era foarte frumoasă, iar soarele îşi întindea braţele poleite cu aur, transmiţând energie pozitivă.” (CARINA GROZA)

„Într-o sâmbătă, fiind vreme bună, am plecat în căutare de cormorani, cu două colege. Ne-am plimbat pe mal destul de mult și am găsit doar lebede și rate. Chiar înainte să plecăm, am observat o pasăre mai ciudată; am recunoscut-o când ne-am apropiat – era un cormoran. Ne-am apropiat încet, dar colega mea a alunecat din cauza zăpezii, iar cormoranul şi-a luat zborul”. (PAUL MĂRCUȘ)

„La insistenţa celor doi colegi ai mei, Paul şi Patri, am mers în căutare de păsări pe malul Crişului. Am găsit o lebădă singură, care părea tristă. Pentru a o atrage, s-o putem fotografia, am hrănit-o. De asemenea, am găsit şi raţe, care, speriate de zgomotul provocat de oameni, eram puţin izolate. Fiind destul de departe, nu am putut să le surprind atât de bine”. (ROXANA BORTA)

„La sugestia colegului meu, Paul, am mers pe malul Crişului împreună cu el şi Roxana, în căutare de rațe, lebede şi cormorani. Peisajul m-a uimit, iar spre surprinderea mea, am reuşit să imortalizez nişte imagini cu lebede şi rațe. Într-un colţ mai retras, am văzut un cormoran singuratic. Am încercat să merg mai aproape, pentru a realiza poze mai calitative, dar din păcate s-a speriat şi a zburat. La final, după ce am hrănit lebedele, ne-am îndreptat spre casă”. (PATRICIA URS)

„Poza este făcută la intersecţia Peţei care curge din Băile Felix şi Băile 1 Mai; pe perioada de vară, în acest loc sunt nuferi în apă, dar acum, iarna, singura atracţie a locului au fost nişte raţe care curăţau malul apei. Este important şi faptul că la anumite temperaturi scăzute, Peţa dinspre Băile 1 Mai îngheaţă, în timp ce cea dinspre Băile Felix este încă călduţă. dovadă vie că apa din Băile 1 Mai îşi pierde din temperatură. Zona este destul de greu de accesat, datorita faptului că pe o parte este proprietatea unei persoane, iar pe cealaltă parte sunt tufişuri. Raţele au colaborat destul de mult cu mine, m-au lăsat să mă apropii destul de mult de ele, deoarece obiectivul are un zoom destul de scăzut”. (ALEXANDRU HEREDEA)

„Sportiv din fire, alerg deseori pe malurile apelor care traversează oraşul. Iubesc natura şi încerc să ratez cât mai puţine ocazii de a imortaliza lucruri care îmi fac alergatul de seară mai frumos, fie că e un apus pe malul Crişului, fie câteva răţuşte care se iau la întrecere pe Peţa”. (BOGDAN BALOTA)

„Cel mai mult apreciez plimbările de-a lungul pârâului Peţa pentru liniştea şi frumuseţea unui peisaj aproape neatins de urbanizare. Fauna merită să fie ocrotită de mâinile murdare ale unor oameni”. (STELIAN FURTOS)

wetlands-feat-alex-iova

Foto: ALEX IOVA (din proiectul „Wetlands”)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: