SALOMEEA GURĂU & VANESA DIBARŢ: Fiecare medalie îşi are povestea sa

Nu avem în fiecare zi ocazia să vorbim cu un sportiv renumit. Ana Maria Brânză este campioană olimpică, mondială şi europeană la spadă, titluri câştigate încă de la vârsta de 15 ani. Ajunsă la o vârstă la care mulţi se gândesc să renunţe, Ana Maria continuă să concureze şi să reprezinte România la diverse concursuri. Iubitorii scrimei au putut-o vedea evoluând atât la Rio, în cel mai mare spectacol sportiv mondial, cât şi la campionatele mondiale şi europene din diferite părţi ale lumii. Acum aveţi ocazia să aflaţi mai multe despre ea, într-un interviu pe care ni l-a acordat în exclusivitate.

ana-maria-branza-01

ANA MARIA BRÂNZĂ

REPORTERI: De la ce vârstă practici acest sport?

ANA MARIA: Am început scrima la vârsta de 11 ani,din dorinţa părinţilor de a face mişcare într-un cadru organizat. Ideea de a merge la scrimă a fost a fratelui meu, care în aceea perioadă practica fotbal la acelaşi club, CSA Steaua.

Sportul a început ca o joacă de copil, a ajuns să fie „locul meu de muncă”, iar acum a devenit un stil de viaţă. Sportul înseamnă viaţă!

 

REPORTERI: Ai  avut momente în care ţi-ai fi dorit să renunţi?

ANA MARIA: Ştiu că li se întâmplă multor sportive să-şi dorească să renunţe la performanţă, dar eu nu am fost niciodată în situaţia asta. Mă gândesc cum aş putea să-mi prelungesc cariera mai degrabă, decât să renunţ.

 

REPORTERI: Care au fost cele mai importante competiţii la care ai participat? Ce premii ai obţinut?

ANA MARIA: Fiecare medalie are o poveste a ei şi fiecare reuşită este importantă pentru mine, de la prima medalie câştigată la Campionatul Naţional de copii şi până la medalia de aur de la Jocurile Olimpice.

 

REPORTERI: Cât de costisitor este acest sport?

ANA MARIA: Pentru un începător nu este costisitor. Ai nevoie de un trening şi de adidaşi. Pe parcurs, pe măsură ce avansezi, îţi va trebui echipament special de scrimă, iar acesta poate ajunge să coste aproximativ  500 de euro. Putem spune că este un sport destul de costisitor, dar sunt şi cluburi care asigură acest echipament special şi asta însemnă că trebuie doar să te prezinţi la antrenamente.

 

REPORTERI: De câte ori trebuie să te antrenezi pe săptămână pentru a deveni un bun scrimer?

ANA MARIA: Eu mă antrenez de 20 de ani, de două ori pe zi, şase zile pe săptămână. Sunt alţi sportivi care muncesc mai mult, alţii care muncesc mai puţin. Important este să ai continuitate. Dacă te antrenezi o zi pe săptămână, asta nu te va face niciodată campion.

 

REPORTERI: Pe care disciplină eşti specializată?

ANA MARIA: Scrima are trei ramuri sportive: spadă, sabie şi floretă. Eu sunt spadasină.

REPORTERI: Ai vreun sportiv preferat? Dacă da, cine e şi pentru ce îl admiri?

ANA MARIA: Nu am avut niciodată un sportiv preferat, întotdeauna mi-am dorit să fiu mai bună decât marii campioni pe care îi vedeam în copilărie.

 

REPORTERI: Ai recomanda tinerilor să practice acest sport?De ce?

ANA MARIA: Aş  recomanda  tinerilor să practice orice sport şi cât de des  pot, dar sub îndrumarea unui specialist, pentru că astfel învaţă să execute mişcările corect şi evită riscul unor accidentări. Scrima este un sport care te ajută să te dezvolţi armonios, te învaţă să iei decizii într-un timp scurt, te responsabilizează şi, pe lângă asta, lucrezi în colectiv, îţi faci prieteni şi înveţi să munceşti în echipă!

Foto: arhiva personală Ana Maria Brânză

au consemnat SALOMEEA GURĂU şi VANESA DIBARŢ

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: