DENISA CHEBELEU & DARIUS RUGEA: Al XIII-lea an în şcoala noastră. Plus VIDEO

În sala festivă s-a organizat miercuri, 7 decembrie, un eveniment creştin, în perspectiva  Crăciunului. Organizatorul evenimentului este Centrul Creştin Salem.

Manifestarea, numită „Spectacolul Crăciunului”, s-a desfăsurat in două momente, conform vârstei publicului. Primul a fost de la ora 11 la 12, destinat claselor I-III, iar al doilea de la 12 la 13, pentru clasele IV-VII.

Evenimentul a fost prezentat de Călin Ciuciui, director la Centrul Salem pentru evenimente destinate copiilor si adolescenţilor. Călin a ales câte un reprezentant din fiecare clasă, i-a dus pe scenă, i-a împărţit in grupe de câte trei baieţi si trei fete. Primul joc avut ca temă împodobirea bradului, copiii primind o costumaţie care evoca un brad, pe care l-au împodobit cu bomboane.

Momentul următor a fost inspirat de caleaşca Moşului.

Ultimul număr a implicat participarea a toţi cei prezenţi din sala.La sfârşit, maestrul de ceremonii le-a adresat tuturor „Crăciun fericit!”

Publicul a fost foarte entuziasmat, trăind fiecare clipă alături de însoţitorii lor, doamnele şi domnii învăţători.

„Cel mai gustat” moment a fost când  fiecare a primit un mic cadou comestibil – bomboane şi biscuiţi.

Grupul de la Centrul Creştin Salem este un musafir tradiţional al liceului nostru, vizitându-ne de două ori pe an, de Crăciun şi de Paşte, începând din 2003. O altă destinaţie la care aceştia ţin este Colegiul Naţional Iosif Vulcan.

La sfârşitul primului spectacol, Călin Ciuciui ne-a acordat un mic interviu. El ne-a reamintit în acest fel tuturor că Crăciunul nu constă doar în cadouri materiale, ci este mai ales un prilej de a retrăi bucuria naşterii lui Isus.

DENISA CHEBELEU, DARIUS RUGEA

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: