CAMELIA BORTOŞ: O altă lume în Belgia. Plus VIDEO

Sărbătorile care au trecut, am avut ocazia să le petrec în Belgia. În afara faptului că am avut un timp minunat alături de cei dragi, ţara în sine a fost o experienţă plăcută.

Belgia este o ţară în Europa de Vest, la aproximativ 1700 kilometri distanţă de România, învecinată cu Marea Nordului, Franţa, Luxemburg, Germania şi Ţările de Jos.

Am locuit în Putte, o comună din regiunea Flandra, la aproximativ 10 kilometri de Mechelen, un oraş mai măricel, şi la 48 kilometri de Bruxelles, capitala Belgiei.

Datorită programului de lucru, aveam puţin timp să ne petrecem cu toţii timpul împreună, însă am reuşit să vizităm în detaliu centrul oraşului Mechelen, de la magazine, cafenele şi restaurante, la catedrală.

Pot să spun din proprie experienţă că Belgia îşi merită numele de regat! Acolo regulile sunt făcute ca să fie respectate, nu încălcate ca la noi. Nu se face excepţie pentru nimeni. Totul este tratat la rece, rareori găseşti belgieni care să discute cu un străin.

Arhitectura este de tip gotic sau baroc, clădirile sunt foarte vechi, şi chiar şi cei care îşi construiesc casele păstrează acest stil clasic, „îmbrăcându-şi” casele cu un design de cărămidă.

Deşi Belgia are o populaţie destul de mare ( aproximativ 10 milioane) pe 30.000 kilometri pătraţi, în timpul zilei foarte rar vezi oameni pe stradă, iar dacă se întâmplă, precis aceştia merg cu bicicleta. Bicicliştii au o prioritate mai mare decât şoferii auto, aceştia având pretutindeni pe marginea drumului o pistă de biciclete, marcată cu culoarea roşie; chiar şi în sensul giratoriu, aceştia au prioritate, nu maşinile. Am avut parte de a vedea dimineaţa cum dezăpezirea se face prima dată la pista de biciclete şi nu pe şosea.

Cât despre civilizaţia de acolo, am observat respingerea belgienilor faţă de români şi nu numai. În Belgia, populaţia de cultură arabă e numeroasă. Peste tot la cumpărături am văzut marocani, algerieni, turci, chinezi, francezi, africani, evrei, însă români nu am văzut decât o familie formată din trei persoane. Mai în glumă, mai în serios, m-am întrebat: „Unde sunt rromi?”, apoi mi-am răspuns „ Precis toate căile îi vor duce la Paris, unde oamenii sunt mai mulţi!”

Datorită experienţei mele de acolo, pot să zic că am învăţat unele lecţii, precum să te bucuri de simplitate. De exemplu, de Crăciun nu am văzut oraşul supraîncărcat cu beculeţe, ci doar câteva, pe ici – colo, cât să ofere o ambianţă plăcută a sărbătorilor.

Un alt exemplu ar fi jocul de artificii din noaptea de Revelion. Nu putem să zicem că primăria oraşului Mechelen nu şi-a permis un joc de artificii mai fastuos, dar totuşi a fost un joc scurt şi plăcut de artificii, încât să-i bucure pe oameni (dacă bine observaţi în înregistrarea video, aceştia după primul minut, au început să se felicite).

Cu privire la aspectul general al ţării, Belgia este o ţară foarte pretenţioasă şi îngrijită, bine pusă la punct. Sper că într-o zi vom ajunge măcar la jumătate din standardele ei.

CAMELIA BORTOŞ

CAMELIA BORTOŞ

CAMELIA BORTOŞ

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: