Curs de consilier pentru dezvoltare personală

Cursul de consilier pentru dezvoltare personală (COR 242324) este acreditat de ANC (CNFPA) – Autoritatea Națională pentru Calificări, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale si Persoanelor Vârstnice și Ministerul Educației Naționale.

Consilierul este un specialist care lucrează cu persoane sănătoase din punct de vedere psihic, care au nevoie sa exploreze sau să depășească diverse stări sau situații cu care se confrunta în evoluția personala și profesionala, valorificând și dezvoltând resursele și potențialul propriu.
Intervenția specializată a consilierului pentru dezvoltare personală consta în ghidarea, susținerea și încurajarea interlocutorilor, prin intermediul unor tehnici și instrumente specifice, în vederea sondării și relevării propriilor capacitați și resurse și a conștientizării punctelor critice din existenta proprie și a posibilităților de depășire a situațiilor neconvenabile într-o maniera particularizată și non-directivă.
Statutul de consilier pentru dezvoltare personală poate fi obținut de persoane cu studii superioare finalizate prin examen de licență (indiferent profilul de activitate).

Beneficiile cursului: dezvoltarea propriei persoane și a carierei, managementul vieții private, conștientizarea unor puncte critice în propria existență, motivarea personală, creșterea implicării ca cetățean în viața activă a comunității și societății; obținerea unei certificări recunoscuta in Romania si Uniunea Europeana care iți oferă posibilitatea practicării ocupației de Consilier pentru Dezvoltare Personala în cadrul cabinetului tău individual / persoana fizica autorizata; consilierul poate lucra in mod independent ca persoana fizica autorizata, sau ca angajat al unor organizații sau instituții cu domenii foarte variate de activitate, sprijinind îmbunătățirea performantelor forței de munca și oferind ajutor managementului companiilor pentru atingerea obiectivelor organizaționale; activitatea consilierului pentru dezvoltare personală este distinctă față de activitățile de psihoterapie, psihiatrie, consiliere psihologică, prin prisma intensității și complexității scăzute a problematicii clienților și a instrumentelor și tehnicilor specifice de lucru care se bazează pe non-directivitate; îmbunătățirea abilitaților personale privind comunicarea, ascultarea activa, atenția pentru detalii, focalizare pe probleme, analiza și sinteza, interacționare și adaptabilitate in condiții de lucru cu categorii foarte diverse de persoane; abordarea și deprinderea unor calități: calmul, neutralitatea, grija pentru client, răbdarea, onestitatea, obiectivitatea, seriozitatea, responsabilitatea, perseverența, deschiderea, receptivitatea și gândirea pozitiva.

Cursul este interactiv si aplicat, având predominant o componentă practică (ateliere de lucru, studii de caz, expuneri, evaluări, jocuri de rol).

Examenul de absolvire al cursului constă în Proba teoretica (test grila) si o proba practică (lucrare).
Comisia va fi formata din reprezentanți ANC (fost CNFPA) și reprezentanți ai centrului de formare SC ROMARKETING SRL. Veți primi certificatul de absolvire (diploma ANC) si suplimentul descriptiv al competentelor profesionale dobândite. Certificatele se eliberează în conformitate cu OG 129/2000 republicată. Examenul se susține la aproximativ o lună de la finalizarea celor 3 zile de curs teoretic.

Cerințe pentru înscriere: copie CI, certificat naștere, copie certificat căsătorie (dacă este cazul), copie acte studii (diploma de licența – nu contează specializarea), adeverință medicală care să ateste că participantul este apt medical pentru a urma acest curs, cererea de înscriere (se poate transmite pe mail sau la depunerea actelor).

Notă: Cursul este deschis tuturor persoanelor interesate, dar certificatului de absolvire acreditat ANC se poate obține doar cu diploma de licență (studii superioare).

Trainer: Emilia Bradea, psiholog, formator certificat CNFPA, consultant Resurse Umane la SC ROMARKETING SRL.

Data cursului: trei zile, respectiv 13-15 noiembrie 2014; Program: zilnic orele 9:00-16:00 cu pauza de cafea si pauza de prânz; Investiție: 950 lei.

Ce include taxa de participare: activitatea de predare curs; suportul de curs; fise de lucru; diploma emisa de Autoritatea Națională pentru Calificări (ANC), Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și Ministerul Educației Naționale; pauzele de cafea.

Locația de desfășurare a cursului: SC ROMARKETING SRL, str. Alexandru Vlahuță nr. 3, 410086 Oradea, Bihor.

Informații suplimentare și înscrieri: e-mail: maria.blaga@ymail.com.

MARIA BLAGA

http://www.lumeaprivitaaltfel.ro

Leave a comment