„Orice carte citită te va ridica deasupra celorlalţi”

Recent am citit cartea „Exerciţii de echilibru” scrisa de Tudor Chirilă, solistul trupei Vama, o carte in care autorul a adunat mai multe postări de pe blogul său personal, din intervalul 2007-2012, şi publicată mai apoi la Editura POLIROM, în 2012. Autorul abordează în povestioarele cuprinse în această carte subiecte variate, precum viaţa de zi cu zi, iubirea, singurătatea, credinţa sau naţionalismul.

exercitii de echilibru - copertaIn aceasta carte, Tudor Chirila mediteaza profund asupra a tot ceea ce ne inconjoara, incercand sa transmita intr-un mod autentic idei, sentimente sau chiar stari de spirit, dorind totodata sa trezeasca in special in cititorii tineri vointa de a lupta pentru a nu deveni o generatie pierduta, care se lamenteaza, acceptandu-si soarta in functie de dorinta altora. El incerca sa induca tinerilor ideea de a lupta pentru a reusi sa isi creeze un viitor mai bun si sa incerce intotdeauna sa evolueze, chiar si cu riscul de a esua, dupa cum spune intr-unul dintre capitolele cartii: „Există printe ei unii care nu visează, dar nu despre aceștia e vorba aici. Aici vorbim despre cei care sunt gata să-și urmărească visele ca un zmeu, alergând până la epuizare.”

Autorul variaza cu usurinta intre limbajul necenzurat si cele mai interesante figuri de stil, uimind prin sinceritatea, simplitatea si sensibilitatea prin care si-a scris fiecare povestioara, in functie de tema acesteia, incercand sa gaseasca un echilibru intre acestea.

„Orice carte citită, orice lecţie învăţată, se vor aşeza sub voi şi vă vor ridica deasupra celorlalţi.”

„In definitiv, cu cat vei ridica un zid mai inalt in jurul tau, cu atat va fi mai bun cel care-l va sari.”

„O iubire terminată e o mahmureală groaznică, pe care te juri că n-o să mai faci asta vreodată, pentru că nu mai ai putere – şi oricum, undeva, cândva, la un colţ de plajă, pe o alee sau pe toboganul nu mai ştiu cărei zile, te aşteaptă un sac de iubire gata să ţi se spargă din nou în cap.”

„De fiecare dată când simt că nu mai pot, mă gândesc că sunt atâţia oameni care se duc în fiecare zi la muncă şi stau opt ore la un serviciu care nu le place.”

„Citiţi. Citiţi mult. Citiţi tot ce vă pică în mână. Nu-i mai ascultaţi doar pe profesori. Citiţi orice, fără discernământ. Nimic nu e mai important ca lectura, acum. Apoi căutaţi-vă între voi. Vedeţi care citiţi aceleaşi lucruri şi înhăitaţi-vă. Numai în haite de oameni deştepţi veţi reuşi. Singuri, veţi fi mâncaţi; zece însă, s-ar putea să reuşiţi…”

„Oamenii nu mai gandesc ce spun pentru ca au la indemana prea multe cuvinte si prea putin timp.”

ALEXANDRA MIHOC

ALEXANDRA MIHOC

ALEXANDRA MIHOC

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: