Lumea e branded. Cum procedăm?

Competitivitatea unei ţări este influenţată şi de imaginea ţării respective şi, la rândul ei, imaginea ţării se construieşte în mare măsură pe competitivitatea ţării respective. Brandul / marca / imaginea unei naţiuni depinde de aspecte precum competitivitatea oamenilor săi, a economiei, a geografiei, a politicii, dar şi de interpretarea pe care o dă media internaţională acestor aspecte.

ANDA MIHUŢA

In logo-ul de ţară, primele trei litere sunt de tipar, disociind cuvantul "rom". O fi de la bautura? De la o minoritate? Sa spunem ca e doar o intamplare,

O ţară cu o imagine pozitivă este favorizată de două ori la nivel internaţional: produsele şi serviciile sale beneficiază de buna reputaţie a ţării, pe de o parte, şi, pe de altă parte, de faptul că presa internaţională alege să prezinte subiecte cu conotaţie pozitivă despre ţara respectivă. Pentru o ţară cu o imagine nefavorabilă la nivel internaţional, este de două ori mai greu să intre în competiţia internaţională. Orice avantaj competitiv pe care îl are ţara poate fi utilizat pentru poziţionarea ţării pe harta regională sau mondială, ţinând cont că o bună reputaţie se construieşte pe baza acţiunilor şi comportamentului ţării respective.

Pentru România, imaginea ţării este esenţială în activitatea internaţională şi, în acelaşi timp, comportamentul ţării este esenţial pentru crearea imaginii sale la nivel internaţional. Se consideră că cel mai rău lucru pe are îl poate face o ţară este să nu intervină în formarea propriei imagini la nivel internaţional. Lipsa unei contribuţii la formarea propriei imagini de ţară înseamnă de fapt că ţara respectivă le permite altora să creeze imaginea ţării şi, de foarte multe ori, acest lucru se realizează pe baza unor informaţii trunchiate, incomplete şi discordante cu realitatea.

O imagine rămâne în mintea publicului pentru o perioadă îndelungată de timp, chiar şi după ce îşi pierde validitatea. Atunci când imaginea unei ţări rămâne în urmă şi nu se pliază pe realitate, este necesară repoziţionarea imaginii ţării respective.

Pe larg, reguli despre brand-ul de ţară, într-un text viitor.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: