Sunt convinsă că am auzit cu toții la un moment dat de expresia „Cum să fii obosit? Ai stat toată ziua pe un scaun, pe când eu am muncit”, de la un părinte, când ne-am dus să ne plângem de cât de obosiți eram după ce veneam de la școală. Această oboseală provenea de fapt din psihic, fiind adesea confundată cu oboseala fizică, iar un factor definitoriu în cauzarea acesteia este stresul provocat de școală, din diferite motive.
Din această cauză, unii copii ajung sa privească școala ca un loc nesigur pentru ei și pentru starea lor mintală, fiind în continuu într-o frică hrănită de gândul că acesta va merge la școală și va întâlni provocări care îi vor cauza stres, ceea ce îl va face să urască școala în sine, dar și acel sentiment îi va cauza stres fără să realizeze.
„Stresul școlar reprezintă o problemă tot mai prezentă în rândul adolescenților, cu implicații semnificative asupra dezvoltării lor academice și personale. Acest studiu explorează manifestarea stresului școlar în rândul adolescenților și relația acestuia cu autoeficacitatea academică, concentrându-se asupra provocărilor specifice perioadei de dezvoltare 14-17 ani”, spune doamna profesor Simina Bohâlțeanu de la Colegiul Tehnic de Căi Ferate Unirea, Pașcani, declarație preluată de pe iteach.ro.
Personal, țin minte cum în clasa a șaptea am început să simt cu adevărat stres cauzat de școală și de atunci situația numai s-a înrăutățit. Simplul fapt că mă aflam la școală era suficient pentru a-mi cauza stres, aceasta devenind un lucru la care mă gândeam cu groază, iar temele peste teme, învățatul constant pentru teste și reminder-ul constant că evaluarea se apropie din clasa a opta au contribuit cu atât mai mult la această stare groaznică pe care o simțeam pe interior, încât se ajunsese să mi se și facă rău când totul a devenit prea mult.
În prezent, am reușit să trec peste această dificultate, dar rădăcină tot n-am reușit să o tai încă.
Acesta e cazul meu, al unei singure persoane, dar există mult mai multe care au simțit aceste lucruri și n-au fost niciodată luate în serios.
IOANA UNGUR
