ALEX: O evadare în natură înainte de începutul școlii

Pe data de 5 septembrie, am decis împreună cu prietenii mei să facem o excursie pentru a ne reconecta cu natura înainte de începerea școlii. Astfel, am luat mașina și am plecat spre Cascada Vadu Crișului.

La aproximativ două ore de Oradea se află această cascadă, un loc care, prin frumusețea peisajului, pare desprins dintr-un alt colț al lumii. Drumul până acolo a fost o experiență plăcută, iar odată ajunși, am fost impresionați de liniștea și frumusețea naturii.

Foto: Alex Leschian

Excursia a fost o adevărată activitate de recreere și relaxare. La întoarcerea acasă, m-am simțit diferit față de momentul în care am plecat. Această experiență mi-a oferit o stare de liniște interioară și m-a ajutat să încep școala cu o stare sufletească mai calmă și mai echilibrată.

Combinația dintre peisajul natural, sunetul apei care se lovește de stânci și liniștea din jur creează o atmosferă foarte relaxantă. Pentru câteva ore, am reușit să mă desprind de agitația de zi cu zi și să mă bucur pur și simplu de natură și de timpul petrecut alături de prietenii mei.

Drumul spre locație a fost, de asemenea, o activitate plăcută pe care am făcut-o împreună cu prietenii mei. Am povestit, am ascultat muzică și ne-am bucurat de timpul petrecut împreună. Chiar și călătoria până la destinație a făcut parte din experiență și ne-a oferit ocazia să ne apropiem și mai mult unii de ceilalți.

Eu vă recomand să faceți o astfel de excursie împreună cu prietenii. Pe lângă faptul că vă puteți relaxa și vă puteți bucura de natură, este și o ocazie bună de a petrece timp de calitate împreună. Totodată, este posibil să legați o conexiune mai puternică și să creați amintiri pe care să le păstrați mult timp.

ALEX LESCHIAN

ALEXANDRU LESCHIAN

Leave a comment