Sfârșitul clasei a XII-a vine cu multă încărcătură emoțională, cel puțin așa spun toți. Ni se repetă constant că sunt „cei mai frumoși ani”, că o să ne fie dor, că o să plângem la festivitate. Poate că pentru unii chiar a fost așa. Pentru mine, însă, liceul a trecut mai degrabă… fără să-mi dau seama.
Nu pot spune că a fost o perioadă spectaculoasă sau definitorie. Nu am trăit momente ca în filme și nici nu am simțit că fiecare zi contează enorm. A fost mai mult o rutină: ore, teme, teste, pauze, glume, uneori stres, alteori plictiseală. Zilele s-au legat unele de altele și, fără să realizez, am ajuns în clasa a XII-a.
Și, dacă tot suntem sinceri până la capăt, nu pot să spun că am fost elevul perfect. Au existat dimineți în care „prima oră” părea mai mult o sugestie decât o obligație și zile în care drumul spre liceu făcea un mic ocol… prin altă parte. Nu a fost nimic dramatic, doar momentele acelea mici în care alegi o pauză mai lungă decât scrie în orar. Iar, inevitabil, veneau și discursurile serioase despre responsabilitate, viitor și „o să vedeți voi mai târziu”. Le-am auzit, le-am înțeles… dar recunosc că nu mereu au avut efectul dorit pe moment.
Cred că există o presiune destul de mare legată de cum „ar trebui” să fie liceul. Să fie intens, memorabil, plin de experiențe. Dar realitatea nu e la fel pentru toată lumea. Pentru mine, a fost o etapă normală, cu bune și cu rele, dar fără dramatismul acela despre care aud atât de des.
Asta nu înseamnă că nu au existat lucruri care contează. Au fost oameni pe care i-am cunoscut, momente mici care, puse cap la cap, au construit ceva. Doar că nu le-am simțit ca pe niște „momente definitorii” atunci când se întâmplau. Abia acum, la final, îmi dau seama că au fost acolo.
Sfârșitul clasei a XII-a nu vine pentru mine cu un val de nostalgie, ci mai degrabă cu o ușoară surpriză: chiar s-a terminat? Parcă totul a trecut prea repede ca să apuc să-l analizez. Nu simt că pierd ceva extraordinar, dar nici că plec exact la fel cum am venit.
Poate că nu toată lumea trăiește liceul la intensitate maximă și asta e în regulă. Nu există o singură variantă corectă de a trece prin anii ăștia. Uneori, pur și simplu mergi mai departe, zi după zi, iar la final realizezi că ai ajuns undeva.
Clasa a XII-a nu înseamnă doar finalul unei etape, ci și începutul unei perioade în care, probabil, lucrurile vor deveni mai clare. Sau poate nu imediat. Dar, spre deosebire de liceu, de data asta chiar o să fiu atentă la cum trece timpul.
DANIELA ȘUȘCA
LOGO paper 