TRUPE DE ELITĂ 2023: Vedete la fotbal feminin

Sunt atrasă de fotbal de când eram mică, ne spune ELIZA MOȚ. Am încercat să intru în diferite echipe, dar erau prea puține cele care primeau fete. În liceu am avut ocazia să intru în echipa feminină a școlii. Pe scurt, sunt în al treilea an calendaristic de când joc fotbal sub culorile Ghibu.

Anul trecut am câștigat locul 1 pe municipiu, respectiv 2 pe județ. Anul acesta am castigat din nou etapa de municipiu și urmează sa jucam pentru locul 1 pe județ.

ELIZA MOȚ

Antrenamentele cu echipa se fac de două ori pe săptămână, dar mă antrenez și individual pe latura pregătirii fizice: alergare, exerciții de flexibilitate, rezistență și mobilitate.

Cred că e esențial talentul nativ, dar în absența unei motivații puternice, acesta se irosește. Aceasta trebuie dublată de multă muncă.

Rolul principal îl are profesoara mea, doamna Ladanyi Andrea, antrenoarea echipei, care mi-a acordat încredere și rîbdare. Trebuie să îi menționez și pe părinți mei, pe care i-am cucerit pe parcurs, odată cu apariția primelor rezultate.

Ca in orice sport de echipă, secretul reușitei noastre este o bună colaborare între membri. În general, personal, joc în apărare sau ca fundaș, dar, ca și celelalte colege ale mele, ne rotim pe diferite posturi, astfel încât să ne sincronizăm cât mai bine.

Pentru a ajunge la rezultate, cineva care aspiră la succes, ca în orice domeniu, trebuie în primul rând să creadă în visul său, să aibă încredere în el și să muncească mult.

După ce îți descoperi o pasiune, timpul liber e mai limitat; personal, cât îmi mai rămâne, îl aloc altor hobby-uri – în cazul meu, desenul

În viitor, mă gândesc să urmez o carieră în antreprenoriat, dar nu exclud și alte opțiuni, chiar legate de fotbal (antrenor, jucător, responsabil pregătire fizică).

Privim acest meci cu încredere, optimism și determinare, sperăm să aducem trofeul acasă, la Colegiul Național Onisifor Ghibu.

Sursă imagine: arhiva personală Eliza Moț

În final, permiteți-mi sĂ vĂ prezint întreaga noastră echipĂ, cu care sperĂm să vĂ mândriȚi și voi: Alesia Dogar, Alessia Crăciun, Anastasia Birău, Cristea Anda, Roxana jurcuț, Raluca Ruge, Maria ivniș, Sculschi Andreea, Secară Alexandra și subsemnata, Eliza Moț. Antrenor: prof. Ladanyi Andrea

a consemnat GEORGIANA CABA

GEORGIANA CABA

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: