ALISIA: Cinci țări în sala festivă!

După cum v-am promis ieri, revenim cu un reportaj în serial, detaliind cele cinci zile de activități Erasmus+ de săptămâna trecută, de la CN Onisifor Ghibu.

Luni, 30 ianuarie 2023, a avut loc deschiderea proiectului Erasmus+ / Feeling Blue? Go Green! La începutul ceremoniei, inițiatorul și coordonatorul proiectului, doamna prof. Lucia Cighir, ne-a prezentat invitații din țările partenere. 

Dl director al colegiului, prof. Iulius Timar, li s-a adresat apoi celor prezenți, exprimând aprecieri pentru efortul depus în cadrul proiectului Erasmus, subliniind și importanța proiectului pentru conștientizarea problemelor de mediu existente la nivel local, dar și internațional, după care dna prof. Cighir le-a prezentat musafirilor noștri trei videoclipuri despre frumusețile și tradițiile României, Bihorului și Oradiei.

În a doua parte a reuniunii, a venit rândul oaspeților străini să își prezinte țara, cultura și specificul fiecăreia, ca și preocupările școlii pe care o reprezintă în legătură cu mediul înconjurător și ecologie. În câteva clipuri video, am făcut cunoștință cu câteva metode de învățământ aplicate în școlile respective, realizate în zile de cursuri obișnuite și antrenând elevi din toată școala respectivă, după care elevii străini au avut parte de turul școlii noastre. 

Ultima activitate a fost degustarea produselor cuprinse în International Lunch (prânzul internațional), moment foarte apreciat atât de elevii noștri, cât și de oaspeți, care au avut astfel prilejul de a face un schimb gastronomic autentic și de a se delecta cu câteva specialități din bucătăria italiană, spaniolă, franceză și portugheză, alături de produse românești.

La finalul acestor activități, elevii străini au mers într-un tur al orașului, vizitând deosebitele atracții ale acestuia. 

Pentru a afla restul activitâților din jurnalul Erasmus, rămâneți cu ochii pe LOGO Paper!

ALISIA UNGUR

Sursă imagini: arhiva personală Alisia Ungur

ALISIA UNGUR

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: