Am avut ocazia de a discuta cu Răzvan Mociar și Andrei Bar, doi elevi ai școlii noastre, care au participat la un concurs de robotică.
La ce competiție ați participat? Unde și când s-a ținut?
Am participat la concursul internațional de robotică Robochallenge, susținut de Facultatea Politehnică din București, în perioada 4-6 noiembrie.
Câți participanți au fost?
Nu avem un număr exact, dar peste 600 de participanți.





În ce a constat concursul?
Concursul a avut in componenta sa multe probe, dar noi am participat doar la cea de Line Follower Kids, unde am luat locul 2.
De cât timp vă pregătiți și cum?
Timpul nostru de pregătire a fost foarte scurt, deoarece piesele pentru robot au ajuns cu aproximativ o săptămâna înainte de concurs, dar, din momentul în care au ajuns, nopțile nedormite au început.
În ce a constat premiul?
Aceasta proba a avut ca premii două unelte de la Bosch, concursul fiind sponsorizat de aceasta firma.
De unde achiziționați piesele și materia prima?
Site-urile nu sunt niciodată aceleași, piesele se găsesc foarte greu, suntem bucuroși dacă găsim câte una pe stick pe vreun site mai putin cunoscut, dar câteva exemple ar fi ArduShop, TME, HobbyKing.
Ce proiecte aveți in continuare?
Dezvoltarea echipei, a roboților acesteia și obținerea de finanțări am spune noi ca sunt cele mai mari proiecte de pe lista noastră și cele care ne sunt prioritare.
Cine sunt profesorii care vă îndrumă?
Pe domeniul roboticii, efectiv nu avem îndrumători din școală, deoarece aceasta materie nu se preda la noi, dar, în schimb, profesorii noștri de informatică, doamna Alina Luncan și doamna Turean Nicoleta, doamna diriginta Daniela Kele, domnul director Iulius Timar ne sunt alături și ne susțin în absolut orice proiect al nostru legat de robotică și de aceea le suntem recunoscători pentru tot efortul și implicarea și ne bucurăm ca liceul nostru susține activitățile extrașcolare și dezvoltarea elevilor.
Ca membri și susținători, pe lângă scoala ii avem alături pe prof. ing. Daniel Anton de la Universitatea din Oradea și pe membrii echipei SQRT Oradea, foști elevi ai liceului nostru, la care apelam ori de câte ori întâmpinam dificultăți și cu ajutorul cărora am evoluat accelerat.
Cât ați învățat la scoala și in ce măsura autodidacți in materie de roboti?
Materiile învățate la scoala care ne au ajutat in dezvoltarea roboților sunt matematica, fizica și informatica. Din fericire, avem profesori care ne-au ajutat enorm și fără de care nu am fi reușit sa ne dezvoltam la un ritm atat de accelerat.
Robotica am învățat-o in proporție de 60% singuri, restul am fost învățați de la mentorii noștri de la universitate și de echipa SQRT.
au consemnat DAIANA BUCUREAN și MELANIA GROZA

