La îmceputul săptămânii viitoatre, mai precis marți, 13 decembrie, colegiul nostru va primi vizita unui oaspete într-adevăr deosebit, un exemplu eminent de reușită profesională în cele mai avansate domenii ale prezentului. Dan Oros este Head of Marketing la Google & YouTube România.
De peste cinci ani, Dan conduce Departamentul de Marketing la Google și YouTube din țara noastră. De asemenea, investește în startup-uri de tehnologie și le ajută să se dezvolte. Înainte de Google, Dan a fost Country Manager pe regiune la BlaBlaCar, cea mai mare platformă de carpooling, și a lucrat în consultanță de management.
Originar din Bihor, Dan Oros și-a făcut studiile în Cluj-Napoca (Universitatea Babeș-Bolyai), la Londra (University College London) și SUA (Wharton Business School).

Invitatul va susține două expuneri: una pentru elevii din clasele I-IV, cu tema Internetul și cum rămânem în siguranță online și una pentru elevii de liceu, intitulată Despre facultate, carieră și rolul tehnologiei în viața profesională.
Cele două conferințe se vor desfășura, cel mai probabil, în intervalul 9:15 – 11:30.
Aceste informații ne-au fost aduse la cunoștință de directorul colegiului nostru, dl prof. Iulius Timar, care este și unul dintre organizatorii întâlnirii.