ALESIA: Lasă-mă în lumea mea!

Cred că scopul vieții noastre este să ne căutăm și, după o vreme, să ne și găsim. Vei spune că scopul omenirii e fericirea – cândva și eu credeam același lucru. Între timp însă, mi-am schimbat părerea.

Azi o să tolănesc pe un nor de vată de zahăr și o să-ți vorbesc despre lumea mea.

Lumea ta cum arată? Dacă ai putea să o asemeni cu un loc sau un obiect, care ar fi acela?

Lumea mea e ca marea într-o dimineață oarecare de vară. E ca o carte cu miros vechi, coperți prăfuite si paragrafe subliniate, care păstrează între paginile sale parfumul fiecărui om care i-a atins inima.

Uneori, culorile vii din lumea mea s-au stins, cerul s-a prăbușit deasupra mea, iar ploaia mi-a inundat sufletul. Și am realizat că, oricât te-ai impotrivi, viața îți pune capcane din care nu reușești să ieși. Unii rămân încătușați, iar alții își continuă drumul până în momentul în care sunt și ei prinși în ghearele ascuțite ale sorții.

Alteori, în lumea mea au răsărit ghiocei care au paralizat sufletele reci ale oamenilor și au creat o primăvară pe care doar eu să o pot simți. 

Lasă-mă în lumea mea, în care ochii vor putea spune din nou totul despre oameni!

Lasă-mă în lumea mea, în care răul există doar în basmele cu zmei!

Lasă-mă în lumea mea, în care fericirea stă la colțurile străzii!

Lasă-mă in lumea mea de vis!

Eu știu că există undeva.

ALESIA FEHER

ALESIA FEHER

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: