BOGDAN: City Lights (1931). Sacrificiu, speranță și iubire în cea mai pură formă a sa

Filmul mut a vrăjit milioane de oameni, dar succesul peliculei The Jazz Singer (1927) a convins Hollywoodul că viitorul aparține filmului sonor. În scurt timp, aproape în fiecare studio a răsărit aparatura de sunet și, odată cu ea, o noua eră în istoria cinematografiei.

Degeaba existaseră toate tehnicile vizuale dezvoltate; odată cu apariția producției The Jazz Singer, cu muzică sincronizată și conversație, epoca filmului mut a pierit aproape instantaneu. Multe staruri celebre până atunci nu au reușit să se conformeze noului mediu și, astfel, cariera lor a luat sfârșit. Câțiva regizori au produs în continuare filme mute, însă cele sonore au avut o asemenea priză la public, încât nimeni nu a mai putut sta în calea schimbării. Cu excepția lui Charlie Chaplin.

Despre ce e vorba

Un vagabond agil, iscusit și patetic cutreieră orașul. La un colț de stradă, întâlnește o vânzătoare oarbă, de la care cumpără o floare. Numai că atunci când tânăra îl confundă pe acesta cu un bogătan, viața hoinarului se schimbă pentru totdeauna.

Charlot

Cu hainele ponosite, celebra pălărie, pantofii mult prea mari  și nelipsitul baston, Vagabondul e poate cea mai emblematică figură din istoria cinematografiei. Buzunarele îi fluieră a necaz de goale ce sunt, dar are un suflet mărinimos și niște principii valoroase. E haios, sentimental și, cumva, reușește mereu să intre în bucluc.

Orbit de aparențe

Florăreasa îi stârnește mila Micului Vagabond. Dar ce te faci  atunci când ești mai sărac decât cel pe care vrei să-l ajuți? Iar acum că aceasta îl confundă cu un mare bogătan, omulețul naiv cade în plasa unei iluzii. Lăsând-o pe tânără să creadă că e un om înstărit, Charlot și-ar putea depăși, în sfârșit, condiția de vagabond. Ar putea ajunge la inima fetei!

Un cetățean… turmentat  

În urma întâlnirii cu florăreasa oarbă, Vagabondul are parte de o succesiune de peripeții bizare. La marginea unui râu, un bărbat aflat în stare de ebrietate încearcă să-și pună capăt zilelor legându-și un bolovan de gât. Însă omulețul reușește să-l oprească pe sinucigaș în ultima clipă de la a comite gestul necugetat și, astfel, cetățeanul îi rămâne profund recunoscător. Prin urmare, bărbatul – care se dovedește a fi un milionar excentric – îl duce pe Vagabond la conacul său, îl scoate în oraș și îi împrumută până și mașina. Deodată, Charlot trăiește viața pe care nici nu și-ar fi putut-o imagina!

Expresie nerostită a iubirii

Tânăra, care trăiește în grija bunicii sale, are grave probleme financiare. Fie face rost de douăzeci și doi de dolari pentru a-și plăti chiria, fie va trebui să părăsească locuința.

Determinat să o ajute, Vagabondul își caută de lucru, intră în ring și ajunge până în punctul în care e confundat cu niște spărgători. Însă necazurile nu se opresc aici. Oponentul său, cu care ar fi împărțit suma câștigată, e căutat de poliție și este nevoit să părăsească orașul. Întors din Europa, bogătanul îl întâlnește pe Vagabond și se oferă să acopere cheltuielile tinerei, numai că, atunci când se trezește din beție, îl acuză de furt. Într-un final, eroul îi plătește persoanei de care s-a îndrăgostit atât chiria, cât și operația prin care și-ar putea recăpăta vederea, dar sfârșește prin a fi arestat.

City Lights reprezintă dovada cea mai reală a iubirii pure, sincere și neîmpărtășite pe deplin. Vagabondul e conștient de faptul că, odată ce tânăra își va redobândi simțul văzului, adevărul va ieși la iveală, iar el o va pierde. Dar tot o ajută. Luminile orașului e despre sacrificiu și suferință în numele iubirii. Este despre frumusețe și candoare. E despre a face bine fără a aștepta ceva în schimb, cu excepția razelor de soare din ochii celui în care ți-ai scufunda, împlinit, sufletul. Cu toate că îi lipsește cel mai de preț simț, tânăra e capabilă să admire frumusețea și splendoarea lumii. Buzunarele Vagabondului sunt peticite și goale, dar inima îi e plină de duioșie și romantism. City Lights le amintește spectatorilor că iubirea adevărată se bazează pe trăiri interioare și nu pe aparențe exterioare.

Genialitatea scenaristică

Dincolo de latura umoristică, Chaplin ne încântă din nou cu o critică adusă societății și valorilor superficiale ale acesteia. La inaugurarea monumentului dedicat orășenilor, discursul oficialilor este prefăcut într-un cântec dezarticulat de fluier. Scena, care provoacă și azi hohote de râs, trimite săgeți acide către clasa politică – plină de oameni incompetenți, ce se pricep doar la a vorbi mult și fără rost.

Societatea zilelor noastre nu e cu mult diferită față de cea de acum o sută de ani. Suntem înconjurați de aceiași oameni răutăcioși, indiferenți și cruzi. Îi batjocorim pe cei săraci și îi ignorăm pe cei bolnavi. Ne tratăm cu dispreț și egoism unii pe alții. Poate părea nebunesc, dar avem mai multă nevoie de un vagabond precum Charlot decât de o mie de cetățeni așa-ziși avuți!

Ca în aproape toate filmele sale, Chaplin invită spectatorul la râsete copioase, dar îi predă și o lecție vitală de umanitate. Atâta vreme cât îi desconsiderăm pe cei nevoiași, lumea va fi pierdută. Căci numai sufletele celor chinuiți cunosc cu adevărat comorile lumii. Prețuiți-i pe cei neajutorați. Și nu-i batjocoriți.

„Sunetul omoară cinematografia”

După inventarea imaginii în mișcare, cinematografia e devenit curând o artă extrem de populară. După 1900, proiecțiile de film au ieșit încet din corturile improvizate, iar în jurul anului 1910 au existat deja câteva mii de săli de cinema în America și Europa. Cinematografia a devenit treptat o mare afacere, mai ales după 1912, când au apărut primele mari filme artistice. Cu toate astea, Primul Război Mondial a paralizat complet industria și, astfel, Hollywood a putut face pași imenși înainte.

În perioada respectivă, toate filmele erau încă mute, deoarece nu s-a găsit o metodă eficientă pentru a sincroniza sunetul cu acțiunile și conversațiile din film. Erau scrise câteva rânduri de explicații pe peliculă, însoțite de o muzică potrivită la pian care să accentueze efectul dramatic. Practic, filmele mute se bazau pe interpretările foarte sugestive ale actorilor și pe imaginile alese pentru a relata o întâmplare.

Charlie Chaplin a fost unul dintre cineaștii sceptici cu privire la apariția sunetului. După spusele lui, acesta omora arta cinematografică. Prin urmare, a continuat să facă filme mute, care au avut parte de un succes răsunător. I-a luat mai bine de doi ani să finalizeze City Lights și a pierdut până și un proces cu compozitorul Padilla pentru nerespectarea drepturilor de autor. Chaplin avea să declare mai târziu că City Lights e filmul pe care îl îndrăgește cel mai mult. Unii au mers atât de departe, încât au afirmat că florăreasa din film ar reprezenta-o pe însăși mama regizorului.

Doamna și Vagabondul  

Zilele trec, iar Vagabondul este eliberat din arest. Starea sa materială e mai rea ca niciodată și e cât se poate de deprimat. Se întoarce la locul în care a întâlnit-o prima oară pe tânără, dar ea nu mai este acolo. Descumpănit, rătăcește străzile orașului, unde e nevoit să suporte aceeași batjocură venită din partea vânzătorilor de ziare. Și brusc, se trezește în dreptul unei florării deosebit de elegante. O domnișoară iese din spatele vitrinei și, cuprinsă de milă, se oferă să-i dăruiască amărâtului o floare. Rușinat și speriat, Vagabondul încearcă să o ia la fugă, dar e opintit pe loc de chemarea acesteia. Se apropie încet, iar ea îi apucă mâinile în palmele sale gingașe. Și atunci îl recunoaște. „Poți vedea acum?” o întreabă el plin de emoție. „Da, acum pot vedea.” răspunde ea și ochii i se umplu de lacrimi. Chipul Vagabondului schițează un zâmbet pur, ca de copil. Și imaginea se preface în negru.

City Lights e probabil filmul cu cel mai sensibil final din istoria cinematografiei. Prin stilul chaplinian caracteristic, Luminile orașului demonstrează că trăirile valorează cât o mie de cuvinte și că ele nu pot fi înlocuite de nimic în lume. Privite după aproape o sută de ani, prestațiile actorilor continuă să fie mai impresionante ca oricând și să te sensibilizeze până la lacrimi.

Filmele lui Chaplin nu vor pieri niciodată, căci asta ar însemna ca însăși emoția să dispară. City Lights e o poveste simplă, dar care îți va reda încrederea în umanitate și te va umple de afecțiune. Presărat cu umor și dramă de cea mai înaltă calitate, Luminile orașului rămâne o capodoperă și, mai mult decât atât, un ecou veșnic al dragostei și sensibilității nobile…

„E o întâmplare de care-mi aduc aminte din acea perioadă. La capătul străzii noastre era un abator, iar oile treceau prin fața casei în drum spre măcelărie. Îmi amintesc cum una a scăpat și a luat-o la fugă pe stradă, spre amuzamentul spectatorilor. Unii s-au repezit s-o prindă, iar alții s-au împiedicat în ultimul hal. Eu am chicotit încântat de cum sărea și aluneca, de toată panica ei, mi s-a părut teribil de comic. Dar când au reușit s-o prindă și au dus-o înapoi la abator, toată realitatea acelei tragedii a venit peste mine și am fugit înăuntru plângând și țipând la mama: «O s-o omoare! O s-o omoare!» Și mă întreb dacă nu cumva acel episod n-a fost premisa viitoarelor mele filme – combinația de tragic și comic.“ (Charlie Chaplin în cartea autobiografică Viața mea)

BOGDAN SLAB

BOGDAN SLAB

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: