Viața înseamnă salturi spre dureri și zboruri pe culmile fericirii. Pierderi și regăsiri, cuvinte și necuvinte, zâmbete de bucurie și lacrimi de tristețe, armonie și dezordine, gălăgie și tăcere.
Uneori, te simți singur pentru că nu mai reușești să te regăsești în niciunul dintre oamenii care te înconjoară. Începi să-i vezi pe acei oameni, pe care credeai că îi cunoști, cu alți ochi, cu alte sentimente. Și nu-i mai recunoști. Și nu-ți dai seama dacă cel care s-a schimbat ești tu sau ei, iar atunci te simți atât de singur și nesigur.
Ajungi să fii condamnat atunci când sufletul tău simte nevoia de singurătate. Simți o nevoie acută și disperată de tăcere, de liniște, de ecoul propriilor gânduri.
Ai pleca. Ai pleca fără regrete și fără priviri peste umăr, departe de oameni. Ai pleca cu lacrimi șiroind pe obraji. Ai pleca undeva, unde liniștea e stăpâna absolută.
Ai pleca într-o călătorie spre nicăieri, cu un bagaj gol și ușor, căci sufletul e oricum prea plin și prea greu. Ai pleca oriunde și nicăieri, în căutarea ta, cu speranța că te vei regăsi mai puternic și mai curajos decât atunci când ai reușit să te pierzi.
Azi, te-ai lepădat de regretele care-ți măcinau sufletul. Te-ai lepădat de oamenii care au încolțit în inima ta îndoiala, nesiguranța și dezamăgirea. Oameni pe care i-ai iubit, dar care nu te-au iubit. Oameni care au făcut să răsară soarele și oameni care au semănat furtuni în sufletul tău. Oameni cu care te-ai purtat copilărește și pe care i-ai pierdut. Oameni pe care nu-i mai vezi, nu-i mai ai, dar îi porți pretutindeni în suflet.
Fiecare om pe care l-ai lăsat în urmă ți-a dat o lecție, pentru că fiecare om înseamnă o poveste, iar fiecare poveste înseamnă o lecție. Nu contează că a fost alegerea lui sau a ta, nu contează lacrimile, așa cum nu contează că pe undeva s-a rătăcit o parte din tine sau din el.
Dincolo de ochii mari și curajoși, dincolo de lacrimi și de zâmbete, de stări și de nestări, de cuvinte și de tăceri apăsătoare, dincolo de iubire și neiubire, dincolo de dor, de amintiri, dincolo de tot și de toate, sufletul tău se ia la trântă cu viața, luptându-se cu el și cu oamenii care-l hărțuiesc.
Suflete, cum aș putea să-ți tot cos rănile, când tu lași fiecare muritor să rupă bucăți din tine?
ANDREEA FEHER
LOGO paper 