Contextul pandemic le-a luat bobocilor ocazia de a-și etala talentele, însă în acest an atât clasele de-a IX-a, cât și cele de-a X-a pot recupera, deoarece restricțiile au fost ridicate, iar Balul Bobocilor este în pregătire.
Pentru astăzi, am ales să vorbim cu George Bara, elev în clasa a X-a A, la profil filologie – intensiv engleză. Motivația sa este destul de puternică, având în vedere faptul că și-a dorit să participe foarte mult la bal. Afirmă faptul că a ales să se implice pentru a-și descoperi noi abilități, dar și pentru îmbunătățirea pe plan social, cunoscând oameni noi, posibil chiar să lege prietenii noi.

„Liniștit, ambițios și de încredere” sunt doar câteva dintre calitățile lui George, cel ce își dorește ca acest bal să fie unul dintre cele mai reușite. Pornind de la concurenți și mergând până la spectatori, George consideră că toți sunt speciali, având un mesaj de transmis potențialilor susținători:„Nu veți regreta că ați venit la acest bal, mulțumindu-vă încă de pe acum pentru prezență”.
Îi urăm mult succes lui George, iar pe cititori îi invităm să rămână cu ochii pe LOGO Paper, pentru a-i cunoaște și pe ceilalți concurenți!
CRISTINA IVANCOV, RAREȘ KENDEREȘI

