Așa cum te-am obișnuit deja, aici discutăm despre capodopere cinematografice. Iar în contextul social și politic în care ne aflăm, consider că un film precum Dictatorul poate reprezenta o alegere excelentă pentru oricare dintre serile tale libere.
Hai, nu-ți mai răpesc din timp! Spor la lectură și, dacă reușesc să fiu destul de convingător pentru tine, poate că o să vrei să te uiți și la film. Ori, de ce nu, putem extinde discuția și în secțiunea de comentarii.
Despre ce e vorba
Suntem aruncați, încă din primele minute, în mijlocul tranșeelor din timpul Primului Război Mondial. Forțele aparent indestructibile ale Tomaniei (ironie la adresa Germaniei Naziste) sunt extrem de slăbite și, în consecință, soldații sfârșesc prin înfrângere. În țara cu pricina au loc revolte de proporții uriașe, iar Adenoid Hynkel (Adolf Hitler) preia puterea dictatorială sub stema Crucii Duble (Partidul Nazist).
Filmul reprezintă lupta oamenilor împotriva sistemelor totalitare din prima jumătate a secolului XX. Prezintă, sub o formă ușor de înțeles, opresiunile la care au fost supuși evreii în perioada dominației naziste. Dictatorul e o combinație excelentă de dramă, comedie și inteligență în scenariu. Viziunea regizorală a lui Chaplin este fantastică și e imposibil ca apelul său la umanitate să nu răscolească sentimentele fiecăruia.
Bărbierul evreu
Aiurit și amnezic, dar curajos, bărbierul își conduce cu modestie frizeria. Salvează un aliat din fața inamicilor care străpung liniile Tomaniei și îl ajută să piloteze, ca mai apoi să sufere un accident aviatic cumplit. În urma lui, rămâne internat ani de zile și ignoră schimbările drastice din țară.
Hannah
Rămasă orfană de ambii părinți și lipsită de bani, frumoasa casnică trăiește alături de familia domnului Jaeckel, aflată în vecinătatea bărbierului. Cu toate că e muncitoare, nu reușește să-și găsească de lucru, iar între ea și evreu se naște o poveste de dragoste.
Adenoid Hynkel
Convingerile sale nebunești îl transformă într-un tiran de temut. Crede că e de datoria universului ca lumea să i se supună. E violent atât prin declarații, cât și prin acțiuni. Nesăbuit și impulsiv, nu se sinchisește să-i înlăture pe cei care îi contestă deciziile și pare scos din recuzita Evului Mediu.
Schultz
Trimis de Hynkel în lagărul de concentrare pe motiv că e prea prietenos cu evreii, Schultz e soldatul căruia bărbierul i-a salvat viața în timpul războiului. Devenit comandant, observă abuzurile comise de dictator și nu ezită să-și exprime nemulțumirea vizavi de acestea. Într-un final, reușește să evadeze și se aliază cu evreul, în încercarea de a combate injustiția.
Asuprit și asupritor
Deși par niște caricaturi exacerbate, personajele creionate de Chaplin pălesc pe lângă odioșii pe care secolul XX ni i-a oferit. În Dictatorul, niște dezaxați cu un cult al personalității dus la extrem preiau puterea și înrobesc oamenii pentru a se elibera. Adenoid Hynkel, demagogul sărit de pe fix și cu idei delirante, profită de slăbiciunile poporului și, odată ajuns la cârma statului, își pune în aplicare planurile bolnave. Depersonalizează oamenii prin mesaje anti-semite și anti-democratice, menite să învrăjbească lumea. Confiscă proprietățile evreilor. Transformă orașele în ghetouri. Până și frizeria bietului bărbier ajunge să fie incendiată de către autorități.
Concentrarea puterii
Oferă-i cât mai multă putere unui om și, după îndeajuns de mult timp, vei observa că se schimbă. Puterea are o influență crucială asupra noastră. Iar concentrată asupra unui singur grup, efectele pot fi devastatoare. Bariere naționale. Intoleranță. Vărsare de sânge. Abuz de putere.
Cu toții ne dorim să trăim în pace. Lumea are nevoie de echilibru, siguranță, compasiune. Nu de războaie ideologice și ură. Istoria ne-a arătat destul de bine ce se poate întâmpla atunci când un grup care se recomandă ca fiind „unicul salvator” preia puterea absolută. În numele unor promisiuni mincinoase, brutele ajung la putere, iar restul e doar extremism, violență și degradare socială.
Inamicul inexistent
Înfrângerea rușinoasă a Tomaniei din Primul Război Mondial înveninează populația cu poftă de răzbunare. Împins de la spate de către aghiotanții săi, printre care se numără Garbitsch (Garbage), ministrul de interne și propagandă, și mareșalul Herring (parodie la adresa comandatului-șef al Luftwaffe, Hermann Goering), Hynkel sesizează puterea și, ajutat de înclinațiile sale oratorice, ajunge liderul suprem al Tomaniei.
Dar care-i, de fapt, șpilul? Cum reușește să le sucească oamenilor mințile în asemenea hal?
Vezi tu, nea Hynkel ăsta nu e băiat prost. Fiind un foarte bun observator, îi e ușor să vadă nemulțumirile populației. Pe lângă umilința cauzată de pierderea războiului, Tomania are hiperinflație. Șomajul e la cote-record, iar o pâine costă găleți de bani. Printre masele deziluzionate din țară se numără și Adenoid Hynkel, care câștigă teren prin discursurile sale acide. Practic, le dă oamenilor șansa să fie ei înșiși, să aibă pe cineva care să exprime toate lucrurile pe care nu au curajul să le spună cu voce tare.
O nemulțumire comună aduce oamenii împreună. Ăsta e adevărul. Te simți foarte bine când ai parte de solidaritate. Iar Hynkel reușește cu desăvârșire să se contopească cu masele. Le bagă, cu opulență, mesaje anti-semite pe gât, în speranța că așa vor uita de foame. Creează un inamic comun și inexistent, și se recomandă mulțimii ca fiind singurul care îi poate veni de hac.
Război între ideologii
Dictatorul nu e doar despre nazism. În cea de-a doua jumătate a filmului, Hynkel pune la cale un plan măreț – invazia Osterlichului (referință la anexarea Austriei din 1938).
Însă mai e cineva care aspiră la același ideal: Benzino Napaloni, personaj modelat după celebrul conducător fascist al Italiei, Benito Mussolini. Napaloni strânge bine cureaua și își mobilizează trupele pe frontul Osterlichului. Indignat nevoie mare, Hynkel se teme de avertismentele truculente ale acestuia, așa că decide să-l invite în Tomania, că de, poate reușește să-l intimideze cu o paradă militară de zile mari. Evident, planul nu funcționează, se încing spiritele, iar siguranța întregii planete ajunge să fie periclitată de acești imbecili cu priviri de termopane și creiere reduse.
Filmul reușește să captureze tot ce este mai rău, murdar, stricat și infect cu mintea cotropită de putere a celor care conduc. Hynkel și Napaloni sunt pictați cu defectele cele mai groaznice ale dictatorilor: narcisism, aroganță, egocentrism, sadism, iresponsabilitate, idioțenie și chiar incompetență. Bula nocivă în care trăiesc nu le permite să empatizeze cu nevoile celorlalți și sunt atât de fixați pe convingerile lor, încât o discuție în contradictoriu ți-ar putea semna sentința la moarte.
Dictatorul continuă să fie deranjant de actual și precis în abordare. Nu mă crezi? Uită-te la ce face Kim Jong-un în Coreea de Nord. Sau gândește-te că într-o țară precum China nu am avea acces la un asemenea film. Valurile de ironie și sarcasm sunt la fel de relevante azi ca acum optzeci de ani, fiindcă aproape nimic nu s-a schimbat cu adevărat. Mentalitățile celor care conduc lumea au rămas la fel, ancorate într-o fantezie bolnavă și periculoasă, în care violența e un mod de a fi puternic.
Mințile paranoice și însetate de absolut ale unora sunt mai rele decât toate armele nucleare la un loc. Luptele adevărate se decid pe front, în timp ce maniacii se lăfăie, satisfăcuți și indolenți, pe tronul de fier al mândriei.
Chaplin la superlativ
Conceput ca o satiră politică, Dictatorul trage un semnal de alarmă la adresa ascensiunii politice a grupărilor extremiste și iraționale care amenință să arunce lumea într-un război nimicitor. Tragicomedia chapliniană satirizează și condamnă politicile militariste ale Germaniei și Italiei, antisemitismul și violența interrasială promovate fără discernământ. E primul film vorbit al regelui comediei universale, dar și cel care îi distruge cariera marelui cineast.
Chaplin ia o poziție politică vehementă și dovedește un curaj deosebit prin realizarea filmului în 1938, mai ales în contextul în care Statele Unite nu se aflau încă în conflict cu Germania hitleristă. Legenda spune că până și însuși Führer și apropiații săi au fost impresionați de prestația inegalabilă a actorului englez. Dar astea, desigur, rămân doar zvonuri.
Printre altele, filmul tratează multe subiecte istorice importante. Marea criză economică din 1929. Apariția unor noi tipuri de arme, adaptate Primului Război Mondial (vezi grenada de mână, gazele toxice etc.). Ascensiunea regimurilor politice în perioada interbelică.
Daca deții minimul de bagaj cultural, povestea nu ar trebui să fie greu de urmărit. Iar dacă nu, uite – ți-l poți îngreuna, cu ghilimelele de rigoare, vizionând această perlă cinematografică.
Dictatorul cuprinde multe faze memorabile, însoțite atât de hohote de râs, cât și de multă emoție. Aproape toate scenele sunt memorabile, iar finalul este unul dintre cele mai sensibile din istoria cinematografiei. Chaplin utilizează aproape toate tipurile de comic: de nume, limbaj, situații, moravuri și multe altele. Totuși, discursul anti-război din încheiere rămâne cel mai mare plus al acestui film din punctul meu de vedere. Ți-l las mai jos, poate o să vrei să-l urmărești la un moment dat.
Puterea suntem noi
Tendința oamenilor de a acționa în mod individual e de când lumea. Lucrurile astea nu s-au inventat ieri. Rasa umană se află într-o luptă pentru afirmare încă din cele mai vechi timpuri. Imaginează-ți că fiecare individ e reprezentat de o insuliță. Sunt cam multe, nu-i așa? Ei, acum gândește-te cât de limitată e productivitatea fiecărei insulițe dacă toate decid să acționeze pe cont propriu. Munca e de două ori mai grea și ineficientă. Dar cum ar fi ca toate să ajungă la un comun acord și, prin absurd, să se unească?
Singuri, noi nu reprezentăm nimic. Exact asta vrea filmul să ne transmită.
Lăcomia ne-a otrăvit sufletele. A baricadat oamenii cu ură, cum spunea și Chaplin în discursul său. Cunoștințele ne-au făcut cinici și nemiloși, iar pofta nestăvilită de putere ne-a abrutizat din ce în ce mai mult. Lumea tânjește după umanitate mai mult ca niciodată. Iar fără niște valori solide după care să ne ghidăm, totul va fi pierdut și viața va deveni violentă. Rămâi om. Contribuie la progresul uman prin bunătate. Ai grijă de tine și de cei apropiați ție. Și vom salva lumea.
Trăgând linie, Dictatorul rămâne una dintre capodoperele marelui Chaplin și, totodată, preferatul meu de la el. Pelicula e de o sensibilitate rară și trebuie revăzută ori de câte ori te afli într-un impas al vieții, pentru a-ți aduce aminte că trebuie să privești mereu înainte.
După optzeci de ani, filmul continuă să nutrească speranță și să emoționeze până la lacrimi…
Sursă imagini: wallpapercave.com
BOGDAN SLAB
LOGO paper 