Ideea complet neinspirată de a scrie despre Network m-a lovit într-o noapte în care, neavând somn, citeam tot felul de articole aberante pe diverse site-uri de presă și mă gândeam „Cui dracu’ îi mai pasă în anul 2022 că X s-a cuplat cu Y sau că o vedetă s-a scărpinat în fund de două ori cu mâna stângă?!” Și cum majoritatea programelor de televiziune care vând promovează non-cultura și diverse concepte de joasă speță, consider că a vorbi despre Network nu mai sună atât de nebunesc.
Despre ce e vorba
Howard Beale, un veteran al televiziunii americane, este forțat să demisioneze din postura de prezentator pe motiv că e „învechit”. Decanul de la știrile UBS TV nu poate suporta ideea de a-și pierde slujba, așa că în următoarea transmisie anunță că-și va pune capăt zilelor. Și nu oricum, ci în fața telespectatorilor!
Directorul rețelei, Frank Hackett, este de acord cu alungarea lui Beale atunci și acolo, dar când pare că UBS va avea cele mai mari audiențe în noaptea programului de autodistrugere al lui Howard, directorul de programe, Diana Christensen, îl convinge pe Hackett să trateze acea ultimă transmisie ca pe un eveniment special.
Bineînțeles, Beale nu dorește asta, dar începe să troncăne despre starea lumii în general și a televiziunii în particular.
Howard Beale
Ai zice că e un dement, un bezmetic care prezintă un pericol real pentru cei din jur. Rămas văduv, își găsește alinarea în băutură. Nu e de mirare că oamenii îl iau drept nebun. Acrit de toate minciunile spuse la televizor, decide să facă o schimbare.
Diana Christensen
Conflictuală și extrem de motivată în ceea ce privește cariera, Diana își conduce cu machiavelism departamentul. Rețeaua înregistrează o audiență proastă, așa că își propune să implementeze un spectacol bazat pe activitățile unui grup terorist.
Max Schumacher
Jurnalist cu idei arhaice, Max este președintele diviziei de știri a rețelei. Se confruntă cu o dilemă morală atunci când vechiul său prieten, Howard, devine centrul unui spectacol construit în jurul senzaționalului și anarhiei. Este loial principiilor sale din televiziune, dar nu și soției, fapt care duce la deteriorarea relației dintre cei doi.
„Profetul de seară”
Peste noapte, Beale devine cea mai în vogă personalitate din America. Adună adepți, publicul îl apreciază, iar cifrele sale ating cote colosale. Succesul său se datorează, în mare parte, faptului că oamenii doresc pe cineva care să-și exprime furia în numelor lor. Ajunge să fie perceput de mulțime ca fiind un mântuitor, un profet de seară care denunță ipocrizia societății.
În realitate, Beale spune niște lucruri atât de adevărate, încât, pur și simplu, telespectatorii nu pot să le accepte. De aceea e luat drept nebun. Cutezanța și discursurile sale tranșante atrag extrem de multă atenție din partea publicului, din ce în ce mai numeros.
Denaturarea realității
Media e cea mai groaznică forță de propagandă din lume, iar în mâinile celor răi poate provoca ravagii. Exact asta este expus în Network.
Reușește cu ușurință să manipuleze în masă, să desființeze partide, să facă și desfacă președinți. Oamenii citesc puțin, așa că singurul „adevăr” care le rămâne la dispoziție este televizorul sau telefonul mobil.
Cu toții înclinăm să credem că suntem ființe umane inteligente, stăpâne pe noi însene, care ne croim propriul drum în viață. De fapt, suntem modelați într-o proporție covârșitoare. Suntem produsul societății în care creștem, din toate punctele de vedere. Genul de haine pe care le purtăm, casele în care locuim, ba chiar și tipurile de guvernare pe care le susținem. Suntem prinși într-un cerc vicios încă din clipa în care ne naștem. Câți dintre voi nu aveți un telefon mobil la îndemână? Sau câți dintre voi nu dețineți măcar un televizor acasă?
Network pare să prezică un adevăr sumbru. Iar atâta vreme cât media continuă să promoveze non-valoarea, depravarea și minciuna, efectele pot fi catastrofale. Ai posibilitatea să-ți selectezi conținutul și, la fel de bine, să-l ignori pe cel de o anumită factură. Valorifică-ți timpul. Consumă-ți energia pe lucrurile care contează cu adevărat pentru tine!
De ce minte televizorul?
În Network, mass-media e ahtiată după senzațional fals, minciuni pe bandă rulantă, conținut ieftin și spectacol care să le aducă acele cifre mult dorite. Știi gluma aia: televizorul nu minte decât într-o ipostază – atunci când e tăiat curentul. Dar totuși, de ce minte? De ce ne oferă o imagine atât de distorsionată asupra lumii în care ne ducem existența?
Oamenii nu mai sunt ușor de impresionat. Iar asta, într-o oarecare măsură, se datorează tot conținutului explicit cu care media ne-a obișnuit dintotdeauna.
Per ansamblu, lucrurile sunt simple în televiziune: ai audiență, generezi câștig. Dacă nu generezi câștig, ești liber să înoți în oceanul de mediocritate sau, de ce nu, de calitate al programelor de televiziune eșuate. Pentru a izbuti, trebuie să ai capacitatea să-i ții pe oameni lipiți pentru cât mai mult timp de ecran. Și asta e extrem de dificil, mai ales într-o lume în care căutăm mereu noul și senzaționalul.
Să îți păstrezi o integritate morală intactă e din ce în ce mai greu, fiindcă societatea nu mai dă doi bani pe asemenea principii. Contează succesul mai mult decât contează valoarea, iar ca să atingă succesul, unii sunt gata să se compromită din toate punctele de vedere.
Televiziunea înseamnă spectacol, showbiz, divertisment. Nu e menită să arate realitatea în adevărata sa esență. Asta nu vor să înțeleagă unii oameni. Televizorul te vrea alături pentru cât mai mult timp posibil. Și e dispus să facă orice pentru a-și atinge obiectivul. O să fie mereu de acord cu tine, nu o să te judece niciodată și, mai ales, o să-ți arate doar ce vrei să vezi. Vrea să te facă să te simți în siguranță. Vrea să găsești un refugiu în a te holba la el. Îți va arăta zilnic câte crime și infracțiuni se comit pe străzi, de parcă ar fi o normalitate.
Nebun sau profet?
Mi-au plăcut dintotdeauna filmele pe seama cărora poți să filosofezi și, punându-mi puțin mintea la contribuție, mi-am dat seama că oamenii acceptă ușor normalitatea, indiferent de calitatea ei, și respinge calitatea ce se interpune normalității. Da, ai putea spune că Beale nu e nimic mai mult decât un boșorog căruia îi lipsesc niște țigle, dar așa cum e portretizată societatea din film, pasivă și îndobitocită, a spune că Howard e doar un țicnit sună cel puțin revoltător.
Nu e ușor să le spui oamenilor adevărul pentru că oamenii nu vor să afle adevărul. Prin urmare, preferă să se complacă în a auzi aceleași minciuni răsuflate, iar asta din cauza fricii de adaptare la un mediu complet nou.
Network e un film complex, crede-mă. După ce l-am văzut, mintea mea avea o grămadă de întrebări fără răspuns. De ce e societatea atât de ignorantă? Are Beale un moment de claritate sau suferă o cădere nervoasă? Și, mai presus de toate, e Howard un om nebun într-o lume normală sau un om normal într-o lume nebună?
Pelicula e extraordinară – atât prin puterea mesajului, cât și prin jocul de înaltă calitate al actorilor. N-aș trece cu vederea nici scenariul lui Chayefsky, nemaipomenit prin dialogurile alerte, monologurile acide, inserțiile pline cu subînțeles și umorul negru.
Om vs. sistem
Lumea nu a început odată cu tine. Și fie că vrei sau nu să accepți ideea, e extrem de dificil să schimbi ceva cu adevărat de unul singur. Iar dacă, totuși, consideri că ai aptitudinile necesare pentru a realiza un obiectiv măreț, pregătește-te să-ți pui toată pielea la bătaie și să-ți asumi viitoarele repercusiuni.
Nu-ți spun să te descurajezi sau să renunți la scopurile tale, numai că atunci când vrei să faci o schimbare, asigură-te ca riscul să fie unul minimal.
Network e doar o satiră la adresa televiziunii americane. În realitate, un gest precum executarea unui om din cauza ratingului slab ar fi imposibil. Însă mesajul e unul clar: în fața sistemului, o luptă pe cont propriu poate însemna autodistrugere. Nu spun că e ceva irealizabil. Istoria ne-a arătat destule exemple. Dar dacă nu luăm cu toții atitudine, șansele ca un lucru să se schimbe sunt puțin probabile.
Titlu de ficțiune
În prima jumătate a anilor 70, Hollywood-ul a suferit niște schimbări majore. Venea o generație nouă de regizori tineri din spate (vezi Martin Scorsese, Steven Spielberg, Brian De Palma, Terrence Mallick, Francis Ford Coppola, Roman Polanski), dornică să contribuie la dezvoltarea celei de-a șaptea arte. Astfel, apar filme precum Chinatown, Taxi Driver, Badlands, Serpico, Dog Day Afternoon, care se concentrează mai puțin pe poveste și mai mult pe natura intrinsec umană.
Până la apariția Jaws-ului lui Spielberg din 1975 și a peliculei science fiction din 1977, Star Wars, cinemaul arăta foarte diferit față de tot ce se făcea până atunci, fiind caracterizat de hiperrealism. Practic, se vorbea despre povești mai mult reale decât fictive. Curentul mai ține timp de câțiva ani prin filme ca The Deer Hunter sau Apocalypse Now, însă se stinge treptat odată cu venirea anilor 80.
Network nu face excepție și e, cu siguranță, un film pe care trebuie neapărat să-l vezi – atât din postura de cinefil, cât și din cea a individului care activează într-o societate. Opera lui Lumet prezintă o realitate cutremurătoare și e mai relevant acum decât atunci. În Network nu există țări, ci corporații. Lumea nu mai este umană, ci umanoidă, produsul dizgrațios al atâtor decenii de inepții, spălare pe creier și minciuni vândute la kilogram. A fi corupt nu mai e imoral, ci necesar. Violarea canoanelor unei emisiuni respectabile devine interesul principal pentru persoanele lipsite de coloană vertebrală, iar exemplele pot continua la nesfârșit…
De ce să-l vezi?
În principiu, ca să știi pe ce lume trăiești.
Network e înfiorător prin adevărurile pe care le spune. De la profețiile lansate acum mai bine de patruzeci și cinci de ani și până la semnalele de alarmă referitoare la viitorul umanității, asta e o poveste peste care, pur și simplu, nu poți trece cu vederea. Network este despre conștiință socială, corupție, control, dezumanizare, manipulare, libertate de exprimare și, mai presus de toate, putere.
Îți arată, în termeni ficționali, la ce ar putea recurge omenirea pentru obținerea scopului suprem: banul. Îți demonstrează cât de mult ne-am degradat ca societate, din toate punctele de vedere. Lumea noastră nu e cu mult diferită față de cea evocată de Lumet în Network. Și asta ar trebui să ne dea mult de gândit. Trăim în aceeași bulă de secole întregi și avem impresia că suntem stăpâni pe lucrurile pe care le deținem. Ne plângem în mod constant cât de mult s-a schimbat în rău mass-media, însă continuăm să consumăm același conținut reîncălzit și deplorabil. Suntem revoltați de nedreptățile care se petrec înaintea ochilor noștri, dar preferăm să nu luăm atitudine.
Network este un film care ne privește pe toți, indiferent de rasă, etnie sau orientare politică. Ai posibilitatea să te educi prin intermediul cinematografiei. Iar povestea asta îți poate deschide ochii. E „preistoric” și plin de anacronisme, nu are efecte speciale și nici super eroi care se cațără pe clădiri, însă e contemplativ, relevant și are foarte multe de oferit.
„Sa ne întoarcem la cele de demult” spunea Verdi, „o să fie un progres.”
BOGDAN SLAB
LOGO paper 