Cea de-a 70-a ediție a concursului de muzică Eurovision s-a desfășurat în intervalul 12–16 mai 2026 în Viena. În această ediție au participat 35 de țări, inclusiv România, care a adus mândria poporului român. În acest an, concursul a fost unul cu câteva controverse, dar și cu victorii pentru unele țări.
Bulgaria, reprezentată de DARA cu piesa “Bangaranga”, a fost câștigătoarea acestei ediții, care a acaparat atât votul juriilor naționale, cât și televotul, strângând un total de 516 puncte. Chiar dacă poll-urile care au fost postate pe rețelele de socializare indicau că Finlanda ar avea cea mai mare șansă să câștige, Eurovision ne-a demonstrat din nou imprevizibilitate și un element de surpriză inedit
România a fost reprezentată de Alexandra Capitanescu cu piesa “Choke me”, o piesă rock care combină și opera. Piesa a avut puține nereguli la început, iar juriul britanic a acuzat România că are o piesă care exprimă unele comportamente “neadecvate”. În opinia mea, este doar o neînțelegere a juriului britanic, care nu prea știe să interpreteze o piesă. Piesa României a ajuns pe locul 3, fiind pe locul 2 în televot. Ne simțim mândri că anul acesta am fost reprezentați de o cântăreață inedită și foarte experimentată, care a câștigat și concursul național “Vocea României” 2023, iar care își continuă studiile superioare, mergând la facultatea de fizică din București. Din tot istoricul României la Eurovision, vedem că Alexandra a reușit să bată un record, adică, din punct de vedere al Eurovisionului și al participărilor anterioare ale României, piesa ei este pe primul loc în acest clasament.
O controversă care ne-a afectat și pe noi este faptul că juriul Moldovei a dat României doar 3 puncte, în contextul în care în anii precedenți Moldova și România își dădeau punctaje mai mari. În opinia mea, această controversă este doar una neimportantă. Ne spun că Eurovision nu ar trebui să fie politic, însă atunci când Eurovisionul nu este politic, suntem iritati. Nu ar trebui sa existe tot felul de complicitati, iar vina nu este al juriului, poate nu or crezut ca piesa merita punctaj mult, ci este al publicului care dramatizeaza orice situatie minora. Chiar dacă Moldova îi dădea României 12 puncte, tot nu schimba clasamentul.
O altă controversă este o acuzație adusă Israelului că a falsificat televotul. Israel are probleme cu fanii Eurovisionului din 2024, deoarece, fiind un stat care cauzează crime împotriva umanității, ar fi trebuit să fie interzisa din participare la concurs, exact cum s-a întâmplat și în cazul Rusiei în 2023. Anul acesta, publicul a început să acuze Israelul pe motivul că a falsificat televoturile, ajungând din nou pe locul 2 în clasament, exact ca în anul 2025. In opinia mea, nu exista nicio dovada concreta a acestui lucru, ce exista doar este opinia oamenilor in poll-uri, care spuneau sa Israel are o piesa mai slăbuță, deci nu are cum sa ajungă top 10.
Și ediția din anul acesta a fost una plină de surprize, dar la final una frumoasă, și suntem mândri și de vecinii noștri de peste Dunăre, dar și de Alexandra Capitanescu, că a reușit să bată un record.
ANDREI URSZ











