DAIANA: La bine și la greu 

 „Câinele, cel mai bun prieten al omului” – proverbul clasic, nu? Deși probabil multă lume spune acest lucru, eu am început să cred în el după ce am descoperit filmul Max, al regizorului Boaz Yakin. Acesta îl prezintă pe câinele Max ca personaj principal, care în urma unei experiențe teribile din timpul războiului, în care își pierde stăpânul, rămâne cu traume. 

Cine este Max și stăpânul lui?

Ei bine, Max era un câine diferit de restul, acesta ajungând să fie atât ajutorul, cât și prietenul lui Kyle Wincott (Robbie Amell) în armată. Cei doi au trecut împreună prin multe războaie, însă cum viața nu e tot timpul roz, în urma unei eșuări, Kyle și-a pierdut viață,  încercând să o salveze pe a lui Max. 

Sursă foto: arhgiva personală Daiana Popuș

Evenimentele după moartea lui Kyle 

După ce Kyle moare, părinții și  fratele său, Justin, sunt anunțați de cele întâmplate de către domnul comandant. Aceștia, îngroziți, de cele aflate încep să fac pregătirile pentru înmormântarea fiului lor. În ziua înmormântării apare și Max, care parcă simțea suferința mai tare decât toți, iar spre uimirea tuturor acesta se așează culcat în fața sicriului, în care se aflase stăpânul său. 

Ce s-a întâmplat cu Max? 

După experiența traumatizantă, Max a rămas cu sechele, acesta era speriat de zgomote puternice, precum exploziile și focurile de armă. Și pe lângă toate acestea, câinele parcă turbase, nu mai răspundea la nicio comandă. Considerânu-l fără vreun folos , cei din armată decid să-l eutanasieze, dar familia lui Kyle decid să-l adopte, deoarece Justin, fratele mai mic a lui Kyle era singurul de care Max asculta. 

Evenimentele după adopție 

După adopție Max a fost dus acasă la familia lui Kyle, însă Justin nu a fost tare încântat, deoarece acesta nu îl dorea pe câine. Într-una dintre zile Justin se întâlnește cu prietenii săi în pădure, unde se dau cu bicicletele, printre ei era și verișoara celui mai bun prieten al său de care ajunge să se îndrăgostească. În următoarele zile aceștia petrecut mult timp împreună, deoarece ea îl ajută pe băiat să se apropie de Max. După multe încercări câinele și băiatul ajung să se înțeleagă atât de bine încă erau de nedespărțit, devenind cei mai buni prieteni. 

Cum se încheie povestea lor? 

Justin, Max și cei doi prieteni ai lor au fost într-un conflict puternic cu Tyler, unul dintre oamenii cu care Kyle  a fost în război, deoarece acesta era traficant de arme,  l-a răpit pe tatăl celor doi frați și totodată a vrut să-l omoare pe câine. Aflați pe un pod, unde era cât pe ce ca Justin să fie împușcat de către Tyler, Max sare în apărarea băiatului, acesta împingându-l pe Tyler de pe pod și moare. 

                                                                                                                  DAIANA POPUȘ

 

DAIANA POPUȘ

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: