În zilele noastre, nu prea găsim adolescenți care să nu aibă acces la rețele de socializare și care să nu aibă deja cont pe diferite aplicații ca Instagram, Snapchat sau Facebook. Astfel, social media are un rol important în viața noastră, prin formarea relațiilor cu cei din jur, dar și în dezvoltarea abilităților digitale.
Deși social media nu dăunează în mod direct sănătatea adolescenților, le influențează major psihicul și atitudinea față de viață.
Putem spune că toți urmărim o persoană faimoasă pe Internet, care are o influență mare asupra noastră. Îi urmărim deoarece credem că aceștia duc o viață minunată și dorim să o luăm exemplu, dar ce nu vedem noi este viața lor de zi cu zi în spatele camerelor, care de cele mai multe ori nu este așa cum ei și-o prezintă.
Trebuie să înțelegem că acești oameni – care își creează viața perfectă pe Internet – se confruntă și ei, ca oricare alt om, cu diferite probleme pe care le au în viață.
Mulți obișnuim să ne mințim, spunându-ne că totul va fi perfect și o să scăpam de toate problemele cu care ne confruntăm, dacă vom urma stilul de viață pe care aceștia îl etalează.
Influencerii nu muncesc pe gratis. Credeți că poți să începi prin a pune multe poze, să faci promovare la un brand și să aștepți ca cineva să te promoveze? Nu este adevărat – toți din acest domeniu aleargă după multe branduri, filmând reclame pe gratis și cerând multe aprobări de a promova ceva, pentru a-și crește pagina, fiind mai ușor vizualizați și de mai mulți oameni. Nu toți ajung să fie promovați de o agenție mare sau de o firmă de haine renumită. Aceștia influencerii cu mare experiență și un procent mare a următorilor de pe social media.
Din păcate, de aici începe și depresia multor adolescenți, nereușind să își creeze acea viață „ideală”, comparându-se cu persoanele care par să o aibă.
De-a lungul anilor, am avut și noi persoane de pe Internet care ne-au fost model în viață, am încercat să fim și să ne comportăm ca și ei, sperând că mai mulți oameni vor ajunge să ne placă, deoarece și ei erau plăcuți, la rândul lor. Cu timpul, am realizat că mulți ascundeau dificultățile prin care treceau în anii în care erau constant activi pe Internet.
Mulți dintre ei au lăsat în urmă ceea faceau. Chiar dacă această „meserie” le aducea un venit destul de bun, nu le aducea și fericire, deoarece zilnic trebuia să se confrunte cu hate-ul pe care îl primeau de la mulți oameni.
Opinia noastră este că n-ar trebui să credem tot ce vedem pe Internet. Ar trebui să petrecem mai puțin timp pe rețele de socializare și să începem să lucrăm la propria noastră viață și la viitorul pe care îl avem în față.
SARAH POP, PATRICIA SIMIONAȘ