De-a lungul istoriei, mai multe personalități au ținut un jurnal personal. Acestea sunt valorate de multe persoane din ziua de azi, deoarece ne oferă o perspectivă directă a vieții de zi cu zi dintr-o anumită epocă, dar și a vieții personale a unui anumit personaj.
Și chiar dacă acestea sunt foarte interesante, deoarece avem ocazia să citim gândurile personale a unui om ce a trăit cu mai mult sau mai puțin timp înaintea noastră (fapt ce umanizează, oarecum, acea persoană), sunt de părere că un astfel de „jurnal”, scris de un alt autor, dar atribuit unui anumit personaj, este mai bine zis un fel de biografie, deoarece pentru realizarea unei astfel de lucrări e nevoie de ani de studiu asupra aspectelor vieții personajului și punerea lor cap la cap pentru a putea forma un portret corespunzător vieții sale.
Un exemplu de o astfel de lucrare e Memoriile lui Hadrian, scrisă în 1951 de Marguerite Yourcenar. Este prima femeie care intră în Academia Franceză în 1980, iar în 1982 devine membră a Academiei Americane de Arte și Litere. Cartea reprezintă o ”autobiografie imaginară” a împăratului roman Hadrian (Publius Aelius Hadrianus, 76-138 e.n.) și a avut un mare succes atât la vremea publicării sale inițiale, cât și în zilele noastre.
Și normal că a avut un mare succes, de moment ce modul în care Marguerite îl interpretează pe Hadrian și în care „Hadrian” își notează gândurile pe hârtie sub forma unei scrisori către unul dintre succesorii săi, Marc Aureliu (Marcus Aurelius Antoninus, 121-180) par atât de autentice încât chiar și după 70 de ani unii oameni încă și pun întrebarea dacă lucrarea e scrisă de însăși împăratul sau nu.
Paradoxal, chiar dacă mi-a plăcut cartea, în același timp mi-a și displăcut. Ca de exemplu paginile de început, chiar dacă – cum am menționat – ne oferă o perspectivă asupra lumii de atunci, pot părea cu adevărat monotone, deoarece Hadrian povestește în detaliu ceea ce mănâncă și alte chestiuni din viața sa de zi cu zi.
Ceea ce îmi place mereu să citesc în tipurile acestea de romane sunt interpretările relațiilor cu alte figuri istorice; ceea ce căutam, de fapt, este cum ar fi crezut autoarea că Hadrian ar fi scris despre soția sa, Sabina (Vibia Sabina, 83-136). Chiar dacă din puținele informații știute despre relația lor din realitate reiese că a fost o căsătorie nu tocmai fericită, felul în care Hadrian ne vorbește despre ea („ursuza mea Sabină”) ne transmite un ciudat sentiment de duioșie.
Da, într-adevăr, citind parcă fiecare detaliu despre păsările care-i plăceau împăratului atât de mult, poate deveni chiar foarte plictisitor, dar pentru o experiență romană (chiar dacă scrisă după aproape 2000 de ani) autentică, eu zic că merită.
Cartea poate fi achiziționată din mai multe magazine, ca de exemplu Elefant.ro sau Cărturești.
ANDREEA BOT
LOGO paper 