ANTONIA: Pandemia în spitalele din Germania

După cum bine știți, peste tot în Europa s-au adoptat în ultimele săptămâni măsuri pentru relaxare, în ceea ce privește pandemia cu coronavirus.

Am întrebat-o pe o prietenă din Germania care este situația pandemiei în zona în care locuiește, respectiv în Bayern.

Pia a început un curs de asistente după ce a absolvit clasa a X-a. Aceasta lucrează la un spital din apropierea München-ului, din octombrie 2019. Mulți tineri din Germania optează pentru a face doar zece clase obligatorii, iar după, învață o meserie, printr-un curs.

Pia

Am fost curioasă cum se descurcă Pia la locul de muncă, atât cu cazurile de coronavirus, cât și cu restul pacienților. Aceasta mi-a povestit faptul că, din păcate, spitalul unde lucrează este plin cu pacienți infectați cu sars-cov 2. Sunt multe cazuri ale unor bebeluși care s-au născut bolnavi de coronavirus, deoarece mamele lor s-au îmbolnăvit cu puțin timp înainte ca aceștia să se nască.

De asemenea, Pia povestește că există cazuri des întâlnite atât la tineri, cât și la bătrâni.

Chiar dacă a intrat în contact cu sute de bolnavi în ultimul an, Pia mi-a declarat că nu s-a îmbolnăvit niciodată de noul coronavirus.

Aproape toți colegii ei din spital au ales să facă vaccinul, pentru a combate virusul. Pia a rămas printre puținii care nu dorește momentan să se vaccineze, deoarece spune că îi este frică de posibilele reacții adverse ale organismului.

Ceea ce Pia nu consideră a fi corect sunt diferențele care sunt făcute în Germania, pe criteriul vaccinării. Oamenii vaccinați au voie să meargă peste tot fără să prezinte teste negative covid. De asemenea, aceștia au voie să meargă oricând la cafenele, restaurante sau terase, fără a se programa, în timp ce restul populației trebuie să rezerve telefonic un loc cu câteva zile înainte de a dori să meargă undeva.

Pia mi-a spus că e fericita la locul ei de muncă și că se bucură că poate ajuta oamenii la nevoie. Chiar dacă uneori munca este copleșitoare, deoarece numărul pacienților internați continuă să crească, prietena mea asistentă spune că privește pozitiv spre viitor, transmițându-mi mesajul următor:

„Alles wird gut! Positiv sein!”

ANTONIA GHEMIȘ

ANTONIA GHEMIȘ

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: