DENISA & DENYEL: Părinții la vaccinat?

Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor de Educație Spiru Haret, a declarat că coronavirusul este împrăștiat și de către milioanele de părinți ai căror copii sunt în băncile școlii.

Acesta afirmă faptul că profesorii s-ar simți mult mai în siguranță dacă toți părinții s-ar vaccina, potrivit unui material apărut pe edupedu.ro, o platformă dedicată știrilor din domeniul educației (Lider sindical din Educație: Părinții propagă cel mai rapid virusul și pe această cale ajunge în unitățile de învățământ / Profesorii s-ar simți mai în siguranță dacă toți părinții s-ar vaccina).

În urma unui sondaj realizat în luna decembrie, de către Federația Sindicatelor de Educație Spiru Haret, s-a constatat un procent dezastruos în ceea ce privește disponibilitatea de vaccinare a profesorilor.

Procentele sunt următoarele: 56,3% au declarat că nu sunt de acord să se vaccineze anti-Covid-19, iar 43,2% afirmau faptul că doresc să revină la catedră înaintea începerii campaniei de vaccinare.

În urma celor spuse de către liderul de sindicat, am cerut opinia unui părinte, care a dorit să își păstreze anonimatul. „Din punctul meu de vedere, nu sunt de acord ca noi, părinții, să fim obligați să ne supunem acestui vaccin. Eu, una, nu vreau să mă predispun singură anumitor riscuri sau efecte secundare. Fiecare organism reacționează într-un mod diferit, iar eu nu vreau să fac parte din experimentele medicilor. Această decizie trebuie să fie la liberă alegere, iar eu aleg să nu!” Acesta a fost răspunsul unei mămici a unei eleve de liceu din clasa a XII-a.

„Nimic

nu

suplinește

învățământul

tradițional”

I-am solicitat un punct de vedere și doamnei director adjunct a Colegiului Național Onisifor Ghibu, prof. Anca Carpăn. Iată declarația domniei-sale: „Referitor la declarația liderului Federației Sindicatelor din Educație Spiru Haret și la opinia părinților elevilor noștri privind vaccinarea împotriva SARS CoV 2, eu cred că toți avem o mare responsabilitate față de societatea în care trăim. Personal, am ales să mă vaccinez; în primul rând, din respect pentru ceilalți, apoi pentru a mă proteja pe mine, pentru a nu face o formă gravă a bolii, pentru a-mi proteja familia, elevii și colegii.

Prof. Anca Carpăn, director adjunct al Colegiului Național Onisifor Ghibu Oradea. Sursă foto: arhiva http://www.logopaper.com

Vaccinarea împotriva SARS CoV 2 nu este obligatorie, așa cum spune legea și responsabilii campaniei, însă dacă nu o vom face, probabil vom sacrifica câteva generații de elevi, pentru că oricâte echipamente IT am achiziționa, oricât de bine instruiți și pregătiți ar fi dascălii, oricât de bună ar fi conexiunea la Internet și materialele pregătite și prezentate elevilor în online, nimic nu suplinește învățământul tradițional, care presupune prezența actorilor educației în unitățile de învățământ.

Și apoi, educația nu se face de la distanță, ci face to face.

Cred că mulți dintre noi am înțeles acest lucru, motiv pentru care, la nivelul unității noastre, cadrele didactice au optat pentru vaccinare în proporție de 60%. Desigur că și noi, dascălii, ne-am simți mai în siguranță dacă și părinții elevilor s-ar vaccina, dar, așa cum spuneam, acest lucru este benevol și nu obligatoriu.

Dacă dorim revenirea la viața de dinainte de pandemie, trebuie să luăm atitudine cu toții!”

DENISA CURPAȘ, DENYEL MANEA

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: