ANDREEA: Un singur an, atâtea schimbări

E incredibil cum strângem anii, cum îi adunăm unul câte unul ca într-un cont de economii, contul de economii al vieții. Și e incredibil cât de repede se scurge timpul, câte lucruri amânăm pentru mai târziu, cât de multe așteptări avem la începutul fiecărui an și câte realizări avem de fapt la finalul acestuia.

Cred că 2020 a fost un an greu pentru toată lumea, un an în care s-au produs atâtea schimbări, un an în care realitatea ne-a lovit dur în moalele capului, iar durerea a radiat adânc, până în măruntaie.

După fiecare dezastru, de orice natură, există un înainte și după, iar noi, cei care rămânem în picioare după, nu mai suntem aceiași oameni de dinainte.

La finalul acestui an, am realizat că noi nu ne vom mai întoarce niciodată la viața noastră, aia pe care avem impresia că am pus-o pe pauză. Nu putem nici să sperăm, deoarece speranța este asemenea unei bule în care ajungi blocat, fără să știi unde se află ușa. Este un sentiment care te roade până la os. Îți creezi scenarii și, în pofida faptului că cineva din interior țipă la tine, avertizându-te că nimic din toate acestea nu se vor întâmpla, tu mergi înainte, fără să-ți pese de tine însuți.

Vom povesti cu un nod în gât despre virusul ăla invizibil care ne-a îngrădit libertatea, virusul din cauza căruia am respirat cu teamă, am atins cu teamă, am făcut un pas sau mai mulți înapoi de teamă.

Vom povesti despre anul ăsta aproape apocaliptic în care ne-a scăpat printre degete certitudinea că noi, oamenii de rând, deținem controlul.

Suntem cu toții niște șoareci într-un mare laborator de experimente, conduși de cei care doresc lumea asta doar pentru ei. Suntem bombardați de media prin televiziune și Internet cu tot felul de informații făcute să ne țină în tensiune constantă. După care ne îmbolnăvim și ni se bagă pe gât tot felul de pastile, care ameliorează simptomele, nicidecum cauza.

Analizând oamenii în tot acest an, am înțeles că aceștia sunt asemenea unor copii care joacă niște roluri de adulți și adesea își încurcă replicile, iar într-un final sunt nevoiți să imite ceea ce nu sunt. Un joc în care fiecare minte pe cei din jur, dar în primul rând se minte pe sine.

În final, cu cât așteptăm mai mult, cu atât mai greu primim ceea ce ne dorim. Este cea mai stupidă lege a universului, dar și cea care ne învață că nimic nu depinde de noi. Totul este doar o iluzie, credem că noi alegem, dar de fapt altcineva a ales deja pentru noi.

Să ne bucurăm de prezent și să avem încredere că totul va fi bine. Poate că azi au fost furtuni, iar mâine va apărea un nou curcubeu. Poate doar am rătăcit drumul și nu l-am pierdut încă.

2021, du-ne în epicentrul unei mulțimi de suflete, îmbrăcați în oameni, și redă-ne fericirea și libertatea! 

ANDREEA FEHER

ANDREEA FEHER

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: