ROBERTO & CASIAN: Ea îți vrea copiii

Totul a început în perioada anilor 1673 în Mexic, unde o familie este implicată într-o poveste de groază. Este vorba despre o femeie, La Llorana, care și-a înecat copiii.

Din disperare și regret, a început să îi jelească, plânsul acesteia auzindu-se chiar și în întunecatele seri, speriind și băgând în spaimă localnicii.

Blestemul La Llorona (cunoscut și sub numele de Blestemul femeii plângătoare) este un film de groază supranatural american din 2019, regizat de Michael Chaves, în debutul său în lung-metraj, și scris de Mikki Daughtry și Tobias Iaconis. Este a șasea tranșă din franciza Conjuring Universe.

Bazat pe folclorul latino-american din La Llorona, filmul îi are în rolurile principale pe Linda Cardellini, Raymond Cruz și Patricia Velásquez și urmărește o mamă din 1973 în Los Angeles, care trebuie să-și salveze copiii de un spirit răuvoitor care încearcă să-i fure. Filmul a fost produs de James Wan prin intermediul companiei de producție Atomic Monster Productions.

Blestemul La Llorona a avut premiera la South by Southwest pe 15 martie 2019 și a fost lansat în cinematografele din Statele Unite pe 19 aprilie 2019.

Pentru a începe cu un rezumat, o asistentă de caz, pe nume Anna Tate-Garcia, este însărcinată cu un caz al unor copii, fiii lui Patricia Alvarez. Aceasta descoperă că mama își ține captivi cei doi fii închiși în dulap. Încercările femeii de a a-i îndepărta pe asistentă și polițistul însoțitor de lângă ușă sunt zadarnice, aceasta zbierând ,,Încă o noapte”.

Copiii sunt treziți în miez de noapte de o prezență sinistră care plânge, în final ajungând să fie găsiți în apele râului înecați. La fața locului vin atât polițiștii, cât și asistenta Anna, împreună cu cei doi copii pe care îi are. Lăsând copiii singuri în mașină, unul dintre aceștia se întâlnește cu mireasa, marcându-l printr-un semn de arsură pe mână, acest fapt însemnând, că va veni după el.

Sursă foto: arhiva personală Roberto Șendruțiu

În final, mama împreună cu cei doi copii ajung toți trei marcați,  neavând altceva de făcut decât să confrunte prezența aflată pe lumea cealaltă. În cele din urmă, aceștia scapă cu viață, nevătămați din ghearele întunericului.

Printre numeroasele mituri urbane care circulă în România se număra și câteva legate de mirese. Un exemplu este legenda miresei din Radovan, potrivit căreia zeci de persoane și-au găsit sfârșiul înecate în Lacul Fântânele, din Radovan (județul Dolj). Victimele au fost de cele mai multe ori bărbați. Localnicii pun numeroasele tragedii pe seamă blestemului unei mirese, despre care legenda spune că în anii ’40 s-a spânzurat în pădurea care înconjoară lacul. 

ROBERTO ȘENDRUȚIU, CASIAN FĂȘIE

CASIAN FĂȘIE și ROBERTO ȘENDRUȚIU

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

<span>%d</span> bloggers like this: