ANDREEA & DELIA: Privește viața ca pe un dans

Cu cât viața noastră devine mai artificială și noi trăim din ce în ce tot mai „second hand”, simțim nevoia unui contact direct cu viața noastră, iar acesta se poate trăi prin muzică și dans.

Alex Pop, în vârstă de 20 de ani, este student la Facultatea de Teologie și Cadastru din Oradea, iar de șase ani este coordonatorul Ansamblului Datina Hidișelului.

ALEX POP

Alex ne mărturisește că încă din copilărie s-a implicat în tot felul de activități care au legătură cu muzica și dansul, dansul fiind prima sa pasiune, pe care a moștenit-o de la părinții săi. Totul a început în momentul în care a decis să-și urmeze chemarea și să-și construiască viața profesională pe pasiune, aptitudini și talent, iar din acel moment viața lui a prins culoare, deschizându-i ușile spre drumul dansului și al cântecului popular, privind viața ca pe un dans.

Prima lui piesă a apărut atunci când avea 16 ani, iar odată cu trecerea timpului, ansamblul a devenit pentru el ca o a doua familie.

Sursă foto: arhiva personală Alex Pop

Înainte de pandemie a fost în Spania cu întreg ansamblul, pentru a duce dansul din zona lui mai departe. În prezent, din cauza restricțiilor, ansamblul își continuă activitatea online, prin ședințe de câte o oră.

Alex ne-a mai spus că înainte de această nebunie, atunci când avea spectacole, știa că în fața oamenilor trebuie să lase totul deoparte și să dea tot ce e mai bun, iar emoțiile pe care le simțea când era pe scenă nu se regăsesc în alt domeniu. Când pleca de pe scenă, în urma aplauzelor și aprecierilor publicului, simțea o fericire enormă, deoarece știa că a adus un strop de bucurie în sufletele oamenilor.

Sursă foto: arhiva personală Alex Pop

Emil Cioran credea că, „de n-am fi avut suflet, ni l-ar fi creat muzica”; interlocutorul nostru consideră că sufletul nu are cum să înflorească și să supraviețuiască fără muzică și dans. Fiecare dintre noi suntem simfonii în curs de creație și trebuie să ne ascultăm sufletul și să dansăm pe melodia pe care acesta dorește să cânte.

ANDREEA FEHER, DELIA AVRAM

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: