ANDREEA: Campioană națională la judo

Timea Vlad, elevă în clasa a IX-a A, practică judo de la vârsta de 7 ani, în prezent având centura verde.

Timea afirmă că, deși a practicat mai multe sporturi, s-a îndrăgostit de judo încă din prima zi.

TIMEA VLAD. Sursă foto: arhiva personală
Clubul la care se antrenează este CSM CSS ORADEA, avându-i ca antrenori pe Sasha Goncearenco, Aurelian Fleisz, Borza Alina, Lascău Loredana, Emil Morar și Olimpia Ianc.

Timea ne descrie cum obișnuia să decurgă un antrenament înainte de pandemie: „Aveam cinci antrenamente, dintre care unul era pregătire fizică, iar restul de patru erau judo în sine”. În prezent, la antrenamente fac doar pregătire fizică.

Categoria în care luptă este 70+. Ea afirmă că acest lucru „este un avantaj, pentru că sunt tehnică și rapidă, fiind cea mai mică în kilograme în această categorie, obosesc ușor adversarele și de cele mai multe ori ajung la victorie”.

„Deja

m-am îndrăgostit

de școală

și sunt mândră

că fac parte

din acest

colectiv”

La întrebarea legată de pregătirea înainte de a participa la un concurs, Timea ne-a răspuns astfel: „Este o întrebare de fapt foarte amuzantă! Noi, judoka, o numim «facem foamea» adică, dacă suntem peste categorie, avem de slăbit multe kilograme în foarte puțin timp și nu mâncăm aproape nimic; la antrenamente punem pe noi geci și pantaloni în plus și ne antrenăm așa slăbiți. Având multe haine, transpirăm și dăm jos destul de rapid (este o experiență foarte neplăcută). Îmi aduc aminte când a trebuit să dau jos 5 kg în patru zile și atunci mi-a fost foarte greu, însă acum, gândindu-mă, îmi este foarte dor să mă chinui să slăbesc pentru o competiție”.

Ultimul examen, pentru centura verde, „a fost groaznic, am greșit tot ce mi s-a cerut să fac, mă mir cum l-am trecut”, spune Timea, într-o notă amuzantă.

Cele mai importante succese ale acesteia sunt: titlul de campioană națională în 2019, două titluri de vicecampioană națională în 2015 și 2017, locul 3 la Campionatul balcanic și locul 1 la Campionatul european pe echipe.

Timea le recomandă fetelor judo-ul „fiindcă este un sport de auto-apărare și fiindcă sunt cazuri nefericite în care unele fete sunt atacate și nu stiu ce să facă. Ai o satisfacție când faci sport de performanță, mai ales când ți se cântă imnul după ani de muncă, este un sentiment de nedescris “.

Pentru fetele care vor să practice judo, acestea o pot contacta pe Timea pe Facebook (https://www.facebook.com/timi.judoka.1234)

Singura condiție pentru a putea practica judo este să ai peste patru ani.

La sfârșit am întrebat-o pe Timea care sunt primele ei impresii despre CNOG, ea venind de la Liceul Don Orione: „Este un liceu tare fain. sunt doar de trei săptămâni aici, dar deja m-am îndrăgostit de școală, profesori, colegi și sunt mândră că fac parte din acest colectiv”.

ANDREEA FILIMON

ANDREEA FILIMON

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: