ANDREI: Wheel of Fortune

„Educația este cea mai puternică armă pe care o poți folosi pentru a schimba lumea” (Nelson Mandela)

„Schimbarea este finalitatea educației adevărate” (Leo Buscaglia).

În prezentul trăit în România, majoritatea vocilor – fără viziune de ansamblu, zic eu – spun că „sistemul de învățământ este nesatisfăcător”, că „suntem sub orice critică la capitolul educație” și că „în școlile noastre se învață nimicuri pe rupte”. Adevărul, poate surprinzător, sugerează un alt peisaj.

Educația este un fenomen complex, dificil de cuprins pe de-a-ntregul fără o anumită pregătire în însăși arta conceptului, dar cu siguranță și cel mai important, nu se poate aborda înțelegerea ei corectă fără ca insul să nu se fi aflat vreodată în mijlocul problemei, luptând să manifeste educația propriu-zisă dinspre el înspre cei pe care vrea să îi ajute – să îi educe. Este la fel de validă situația în care se încearcă o autoeducație, atunci când insul se străduiește să se înțelepțească pe sine.

Educația, ca acțiune, poate fi întreprinsă de oricine. Asta nu înseamnă că este ușor sau greu. Ceea ce variază însă este calitatea acțiunii de a educa. Felul în care informația este insuflată aproapelui are ponderea cea mai mare în procesul de a educa pe cineva, în opinia mea. Pentru a crește această calitate a actului educațional, educatorul se îmbogățește cu tehnici și aptitudini pedagogice, pe lângă știința pe care vrea să o împărtășească.

Cea mai bună educație se realizează atunci când un educator format profesional se ocupă de livrarea informației. Mai apoi, valoarea și importanța (subiective în funcție de context) educației este sporită cu cât persoana care o primește este mai tânără – copiii sunt grupul-țintă principal al educației în România. Adulții, totodată, pot să acceseze niveluri de educație apropiate de nivelul actual al științei în aproape orice domeniu, grație sistemului academic național existent. Liantul acestor factori este școala, ca instituție de stat și loc în care educația se poate desfășura conform necesităților impuse de subiectele abordate. Pe această educație, în aceste situații, se bazează statul român. Este un plan bun, fiabil, cu finalități practice, consistente, durabile.

Viața umană, în schimb, nu se bazează doar pe cele 12-16-20 clase de educație științifică în instituțiile de școlarizare formale. „Omul, cât trăiește, învață” este o înțelepciune populară și o realitate tot mai validă. Statul român oferă acces la educație și posibilități de a oferi și de a primi educație chiar și în afara perioadei școlare formale. Capacitatea cetățeanului român de a se îmbogăți din ce în ce mai mult prin educație, în ziua de azi, nu numai că este la îndemână – este puternic încurajată. Atât educația în grupuri educaționale (colective de predare, echipe de cercetare, etc.), cât și educația pe cont propriu – care a luat un avânt incomprehensibil de însemnat datorită accesului liber la Internet – sunt „la modă” la orice vârstă, recomandate de angajatori, prieteni și profesori. De profesori, mereu și mereu…

Educația necesită sacrificii, ca orice alt lucru trainic. Timpul este probabil singura resursă la fel de valoroasă ca educația, așa îmi explic de ce timpul este totodată sacrificiul cel mai mare în această situație. Efortul financiar există, dar crește cu adevărat doar când deja se urmăresc studiile academice și cercetările. „Problema” caracteristică a educației apare atunci când, să zicem, încercăm să facem un total al sacrificiilor și al câștigurilor…vom realiza că este greu să facem acest lucru și să primim rezultate concludente. Putem obține doar un instantaneu al vieții noastre în timp și spațiu, iar singura metodă corectă și holistică de a dibui „cuantumul” educației de-o viață este să o comparăm cu o roată care se învârte mereu la vale, crescând atât în mărime, cât și în viteză, zilnic. Aceasta ajunge tot mai departe, ne aduce tot mai multe roade, ne face viața mai ușoară. La un moment dat, poate vom avea bucuria ca, atunci când corpurile noastre se vor prăbuși, roata se învârti la infinit, asemenea sorții, ca și când am fi de-a pururea lângă ea să o îngrijim. Habent sua fata libeli (Cărțile își au soarta lor), iar eu adaug „și oamenii sunt cărți”.

Revenind scurt la vocile rău-grăitoare care ponegresc școala românească, nu pot să le răspund aici și nici în 1000 de pagini, căci aș avea nevoie de întregile lor vieți să-i plimb prin capacitatea acestui sistem care se dezvăluie cu adevărat doar acelora care nu aruncă nici o informație la „gunoi”; le citez doar atât: „Educația nu este învățarea de date, ci este antrenarea minții în a gândi.” (Albert Einstein)

ANDREI OROS

Andrei Oros este absolvent al promoţiei 2019 a Liceului Teoretic Onisifor Ghibu Oradea, profil real, Biochimie, clasa prof. Mihai Vesa. În prezent este student al Facultăţii de Inginerie Economică în Domeniul Mecanic din cadrul Universităţii din Oradea.
andrei oros

ANDREI OROS

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: