ROXANA: O altă perspectivă

Sunt sigură că fiecare dintre noi și-a dorit mereu să nu mai meargă la școală sau s-a gândit la faptul că homeschooling-ul sună atât de bine.

Am ajuns să ne îndeplinim mica dorință într-un mod neașteptat.

Orele online nu sunt deloc ceea ce ne așteptam să fie, astfel că în acest moment unii realizează că nu mai vrem confortul propriei case în defavoarea festivității de final de an, în locul ultimului sunet.

Acest mod de desfășurare a orelor nu este la fel de eficient ca și cel tradițional, unii elevi nu dispun de tot ceea ce este necesar pentru a reuși să participe la ore fără a întâlni unele probleme.

Am fost întrebată cum m-as simți să fac următorii ani de facultate online. Desigur, ca orice elev de liceu, mereu mi-am dorit să văd cum este facultatea, experiența din cadrul acesteia. Nu voi mai avea finalul de liceu tradițional, așa că îmi doresc experiența „tradițională” a facultății.

În cadrul noului mod de desfășurare a orelor simt că se pierde o mare parte a experienței de final de liceu. Toți absolvenții de liceu pe care îi cunosc mi-au spus că ultimul an de liceu este cel mai frumos – acum am aflat acest lucru doar pe jumătate.

Dar dincolo de „tragedia” noastră de final de liceu, există probleme si mai mari. Toată lumea se concentrează pe noi, elevii din anii terminali, dar s-a gândit cineva și la alte cazuri? Cum se descurcă familiile cu mai mulți copii și un singur device pentru orele online? Ce fac elevii a căror evadare era școala sau biblioteca? Ce fac elevii a căror familie nu le creează cel mai propice mediu pentru orele online? Elevii pentru care acasă nu este chiar ca acasă?

Problema orelor online trebuie privită și cu alți ochi. Trebuie privită dincolo de tragedia claselor terminale. Consider că profesorii trebuie să fie înțelegători și să privească si ei situația din aceste perspective, la fel ca noi toți.

P.S. Îmi cer scuze dacă am deviat prea mult de la subiect. Am simțit că cineva trebuia să scrie și din această perspectivă.

ROXANA BAR

Bar Roxana

ROXANA BAR

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: