CYNTHIA: School in bed

În opinia mea, nicio lecție nu se pretează foarte bine la maniera online, deoarece nimic nu se compară cu prezența în clasă a profesorului care îți explică lecția.

În plus, faptul că ești în prezența celorlalți colegi îți conferă motivația și dorința de acumulare a informațiilor.

Pe platforma Microsoft Teams, fiecare profesor care îmi predă se descurcă foarte bine. Să nu uităm că unii profesori nu au avut experiență în domeniul IT, și totuși au făcut eforturi pentru ca orele online să decurgă cât se poate de bine. Platforma ne oferă posibilitatea de a lua legătura cu profesorii și a ne pregăti cât se poate pentru examene.

Poate că ore precum sportul, desenul, muzica nu necesită mai mult timp de 30 de minute, însă restul materiilor pentru bac necesită mai mult pentru rezolvarea și înțelegerea unor teste de antrenament sau predarea unor lecții pentru care e nevoie de maximă atenție și înțelegere.

Fiecare elev și-a dorit măcar o dată în viață să poată să facă ore în pat, în timp ce-și savurează micul-dejun, fără a fi deranjat – acesta este un câștig al școlii online.

De asemenea, cred că orele online oferă confort și obligă într-un fel profesorii să predea esențialul.

Pierderea este însă mult mai mare decât câștigul acestor ore. Nimic nu se poate compara cu o îmbrățișare din partea colegilor cu care tocmai te-ai întâlnit dimineța, înainte de ore, la o cafea, sau cu micile pozne făcute cu colegii în pauze.

Cea mai mare pierdere este interacțiunea cu profesorii, deoarece mai ales elevii de clasa a VIII-a și a XII-a ar avea nevoie de sprijinul profesorilor, examenul cel mai important din viața elevilor din clase terminale apropiindu-se cu pași mai mari decât ne-am fi imaginat.

Din septembrie, fără doar și poate, cursurile ar trebui să se reia real, nu online – desigur, dacă acest lucru este posibil. Ar fi foarte important pentru orice elev ca lucrurile să revină la normal, deoarece socializarea, sportul în echipă și interacțiunea cu prietenii și profesorii sunt esențiale în viața fiecărui tânăr,

Părinții mei au o părere cât se poate de negativă cu privire la orele online, mai ales că bacul se apropie și nu primesc pregătirea necesară pentru examen, fapt pentru care nu profesorii sunt de vină. Ei încearcă însă să fie cât mai optimiști, să mă susțină și să mă încurajeze pentru ce urmează.

Elevii din clasele mici nu se descurcă prea bine; unii părinți sunt plecați la lucru, frații lor au și ei ore, așa că micuții nu pot primi ajutorul necesar. Este foarte greu cu ei, deoarece trebuie să fie permanent supravegheați, nepricepându-se la tehnologie.

Nu mi-ar plăcea și conveni absolut deloc să fac anii de facultate online, deoarece mi-ar lipsi acumularea de experiență oferită de cursurile facultatății și noile experiențe de viață.

Cât privește perspectiva de a lucra o viață online, de acasă, dacă ai o familie și copiii de care trebuie să ai grijă, asta ar putea fi soluție. În acest fel, părinții ar avea grijă de copii, ar întreține casa și ar lucra în același timp.

LACATÂȘ CYNTHIA

cynthia

LACATÂȘ CYNTHIA

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: