Dragoste pe front

După părerea mea, în dragoste și în război totul e permis, acest lucru fiindu-mi spus de mama mea.

PAULA NEGRU

PAULA NEGRU

M-a făcut să înțeleg că dragostea este un sentiment minunat, pe care doar cei puternici pot să-l trăiască, luptându-se cu ei înșiși și ducându-și propriul război intelectual, care se dă la nivelul sentimentelor aparent confuze, în cele mai multe cazuri.

Ea a ales sa-mi mărturisească despre povestea ei de dragoste care a avut loc la vârsta de 16 ani. Povestea nu e una oarecare, ci o poveste pe care majoritatea persoanelor reci au încercat să o oprească și nu doreau cu niciun preț să audă începutul dragostei enigmatice și aparent dure.

„Totul a început într o seară, în mijlocul verii, la un foc de tabără care îți încălzea trupul, dar care mai apoi a născut în inima mea un foc care mi-a încălzit sufletul timp de 12 ani, pentru el… pentru tatăl tău! A fost o iubire nebună, sinceră, curată, de la premiza că avem două inimi care au un ritm diferit, dar trăim amândoi într un singur trup, într un singur sentiment de iubire sinceră, copilăroasă.

Îl iubeam, mă iubea și în fiecare zi speram amândoi că vom ajunge în momentul în care inimile noastre se vor opri, dar noi vom fi îmbrățișați, iar în momentul în care noi vom zbura spre etern, îngerii vor dărui tuturor iubiților iubirea pe care noi o simteam unul față de altul.

Jumătate din inima mea era dragostea pe care o purtam față de el, un sfert din ea era confuzia că trecuseră patru ani de când eram împreună, fiind în același timp uimită de faptul că tatăl tău mi-a suportat mofturile și că încă era alături de mine și mă iubea la fel de mult; un alt sfert din inima mea era o frică ce îmi măcina sufletul și încercam să nu renunț la acest război care se dădea la nivelul sentimentelor care parca cedau și încercau să pună la îndoială dragostea puternică pe care o simțeam, care în urmă cu câtva timp depășea orice limită, orice barieră pusă de părinții mei.

Ei nu doreau această relație, dar puterea dragostei noastre era mult mai puternică decât o dorință negândită. Eram nepăsători față de riscurile și certurile care puteau apărea în urma neascultării părinților noștri.

Din păcate, la final nu am ajuns în stadiul în care să ne uităm împreună cum nepoții noștri cresc, dar, mărturisind în fața altarului că Dumnezeu este dragoste, El a ales să ne binecuvânteze cu doi copii minunați și frumoși.

Mă bucur că destinul a ales să pună punct povestei de dragoste, parcă nesfârșite”, mi-a zis apoi mama.

Eu cred că „în dragoste și război” apogeul este puterea de a lupta, de a duce un început până la final.

Dezavantajul în dragoste este frica, iar aceasta triumfă în multe cazuri.

Altfel spus, „în dragoste și în război totul este permis”, până când unul dintre soldați refuză să mai lupte pe front.

PAULA NEGRU

 

Acest text i-a adus PAULEI NEGRU locul III la concursul de eseuri organizat de Consiliul Şcolar al Elevilor cu ocazia zilei de Dragobete.

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: