În data de 17 decembrie, de la ora 11, sunteți invitați la Librăria Cărtureşti din Centrul Comercial Lotus, pentru un eveniment inspirat de lansarea în ediție românească a cărții Gretei Thunberg, Nimeni nu e prea mic ca să facă diferența.
Întâlnirea intitulată Kids on Fire este proiectul unui grup de elevi ai Colegiului Național Onisifor Ghibu, găzduit de cadrul generos al Librăriei Cărturești.
Greta Thunberg a intrat în atenția publicului în 2018, odată cu acțiunile organizate pentru conștientizarea opiniei publice vizavi de problemele strigente de mediu. Foarte repede ea a generat o mișcare internațională, fiind percepută ca un simbol al tinerei generații preocupate de lumea în care va continua să trăiască.
Actualitatea problemelor legate de climă este demonstrată și de faptul că de curând dicționarele Oxford au declarat sintagma climate emergency drept cuvântul anului, iar mai recent, în 28 noiembrie, Parlamentul European a votat cu o largă majoritateo rezoluție care declară „urgență climatică în Europa”.
Acțiunea elevilor tine de un șir de preocupări începute de câțiva ani, pe linia activităților de mediu, mai cunoscute fiind proiectele Peța în eprubetă, Apa Sâmbetei și Let’s Do It Romania.
Elevii participanți la întâlnirea Kids on Fire vor susține expuneri, monologuri și puncte de vedere pe marginea unor teme legate de om și natură.
Sunteți așteptați toți cei care vreți să faceți diferența, indiferent de vârsta voastră.

Librăria Cărtureşti Oradea. Sursă foto: arhiva LOGO PAPER
Recent Comments