Pe creasta Global Climate Strike

Colegiul Naţional Onisifor Ghibu a fost joi, 26 septembrie, amfitrionul unui eveniment – Save the Earth Gala, creat și pus în scenă de elevi ai claselor de filologie și jurnalism: X A, X B și XI A ale colegiului, în contextul exprimării, prin manifest deschis, prin mărturisire și prin artă, a adeziunii lor la valori ecologist-morale.

Dragostea pentru natură, îngrijorarea pentru degradarea ecosistemului planetei și spiritul civic al acestor tineri au rezonat cu uriașa undă de energie purtată de milioane de tineri din întreaga lume, ce s-au raliat mișcării ecologiste inițiată de Greta Thunberg, adolescenta suedeză de 16 ani, o vâlvătaie de lumină ce impresioneazăo lume întreagă prin intensitatea și autenticul emoțiilor pe care îl transmite de la amvonul purității ei sufletești, înfruntând liderii lumii și cerându-le socoteală pentru lipsa de responsabilitate în salvarea planetei, pentru primatul interesului economic și al puterii, în detrimentul identificării și implementării de soluții științifice sustenabile pentru folosirea de energii curate, combaterea poluării, economisirea resurselor Pământului și multitudinea de probleme create, în principal, de consumerismul deșănțat.

Curentul ecologist Global Climate Strike i-a captat pe elevii CN Ghibu pe unda lui de energie, astfel încât, în săptămâna 20-27 septembrie, o perioadă dedicată protestelor din toată lumea pentru declararea stării de urgență climatică și acțiune imediată la nivel mondial pentru stoparea continuării încălzirii globale, acești tineri ghibiști au vrut să își manifeste convingerile și să atragă atenția generației părinților lor că, dacă atitudinile de nepăsare și lăcomie care duc la degradarea planetei vor continua, moștenirea pe care le-o lasă părinții este inutilă, pentru că adevărata moștenire este viața într-o natură ocrotitoare și într-o lume curată în care ei să se poată dezvolta.

Motto-ul sub care s-a desfășurat evenimentul a fost profeția indienilor Cree:

Numai când ultimul copac va fi doborât,

când ultimul pește va fi prins

și ultimul râu va fi otrăvit,

atunci îți vei da seama

că banii nu se pot mânca.

S-a ținut un moment de reculegere pentru Rezervația Naturală Pârâul Peța, care, tot din cauza nepăsării și lăcomiei oamenilor care au supraexploatat rezervele de apă geotermală, a ajuns o baltă mocirloasă, pierzându-și speciile (nufărul termal, peștișorul lui Racoviță și melcul termal) care au supraviețuit glaciațiunii și care au făcut-o unică în Europa.

Eleva Ada Urs din clasa a XI-a A i-a prezentat cu carismă pe colegii ei ce au susținut evenimentul: Antonia Tășnade din clasa a X-a A, care a prezentat personalitatea Gretei Thunberg, Oana Naghiu din aceeași clasă, care a înfierat atitudinea netrebnică a unor oameni față de animale, Patricia Lațco din clasa a XI-a A, care a vorbit despre organizația PETA și de extravaganțele consumeriste grotești care duc la sacrificarea și exploatarea animalelor, Dalia Țigan din clasa a XI-a A, care a evocat dimensiunile apocaliptice ale poluării, mai ales cu plastic și consecințele nefaste asupra ecosistemelor, Rareș Bredean din clasa a X-a B, care a vorbit despre catastrofa nucleară de la Cernobîl și pericolul potențial al centralelor nucleare, și Vlad Dem din clasa a XI-a C, care a făcut sublinieri științifice asupra cauzelor încălzirii globale și a adus în atenția colegilor lui necesitatea acțiunii prin gesturi și atitudini concrete, care să contribuie la însănătoșirea planetei.

Toate momentele evenimentului au fost prefațate de postere  – metafore vizuale de mare forță artistică, ilustrând sugestiv temele prezentate de elevi.

Întregul suport vizual și materialele care au agrementat cadrul acestei întâlniri au fost realizate de firma Kogayon Studio, prin domnul Cristian Timar, sprijinitor în călătoriile de descoperire spirituală și prieten tradițional al elevilor Colegiului Onisifor Ghibu.

Evenimentul s-a încheiat cu o prezentare de colecție a cărei creatoare a fost Viviana Rad din clasa a XI-a A. Colecția a fost etalată de eleve, colegele creatoarei (Dalia Szilagyi din XI A, Oana Mara și Eniko Șolac din aceeași clasă și Carina Groza din XI C), cărei prezentare o redăm: „Hainele pe care le-am creat sunt o reinterpretare a colecției Homeless Chic a lui Vivienne Westwood, prezentate cu câțiva ani în urmă la Milano. Eu am avut onoarea de a le prezenta în incinta Colegiului Național Onisifor Ghibu. Fiecare haină reprezintă o parte din gunoiul fiecăruia: ziare, pungi, paie, tacâmuri de plastic… Fiecare a avut ceva aparte:z iarele au fost puse sub forma de flori, paiele au avut un relief care trebuia să imite o semi-inimă, sacii de gunoi au fost folosiți ca fustă, iar tacâmurile de plastic au fost puse să imite o armură. Chiar dacă suntem într-o țară unde nu se pune accentual pe reciclare, nu înseamnă că nu putem recicla, sunt locuri unde chiar ești plătit dacă reciclezi, există multe evenimente în care se strange plasticul,trăim în secolul XXI, când o să realizăm că avem soluții la orice? Planeta moare, nu mai avem mult timp!”

Vineri, 27 septembrie, elevii claselor XI D și XI C, îndrumați de doamna profesoară Carmen Chiș și de subsemnata, au creat un flash-mob în curtea școlii, manifestând cu pancarte construite de ei și dansând pe melodia Heal the World al lui Michael Jackson.

Mesajele lor rămân să ne pună pe gânduri și să acționăm: „Casa noastră arde!” „Salvați planeta!” „Banii sau viața?”

Prorf. MIRELA ARDELEAN

MIRELA ARDELEAN

Prof. MIRELA ARDELEAN

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: