Winter is coming

Când eram mică, am auzit numeroase poveşti despre lumi fictive, conduse de regi puternici.

Iubeam aceste poveşti, dar am am crescut și nu mai cred în simpla luptă dintre bine și rău, nu mai cred în prințul pe cal alb, gata să salveze lumea .

Game of Thrones este un serial care a cucerit o lume întreagă încă din primul episod. Totul a început cu romanele lui George R.R. Martin, Cântec de gheață și foc, unde acțiunea se învârte în jurul Tronului de Fier și intrigilor dintre marile familii.

Nu cred că este nevoie să intru în lucrurile binecunoscute, așa că voi începe cu prințul pe cal alb – în cazul nostru, prințul cu lup alb, Jon Snow.

După cum am aflat la sfârșitul sezonului șapte, bastardul lui Ned Stark nu este chiar un bastard, ci este un moștenitor al rădăcinilor Tagaryen, dar în același timp și al familiei Stark, fiind copilul Lyannei Stark și al lui Rhaegar Targaryen. El ar putea fi considerat „Cântecul de gheață și foc”, unind astfel cele două case.

La fel de bine, acest cântec ar putea fi și legătura dintre Jon și Daenerys, care conduce tot la unirea celor două case.

Greu de spus cine este acest Jon Snow – ar putea fi „Prințul promis”, dar dacă am traduce cuvânt cu cuvânt expresia The prinde that was promised, ar reiese un prinț de sacrificiu, nu un erou învingător și cuceritor, sau un conducator, un tribut promis de oameni white walkerilor. Un salvator care va păstra pacea prin sacrificiu.

Să speram că David Benioff și Dan Weiss nu îl vor face pe Jon sacrificiu. Ar fi păcat ca, la urma urmei, după tot ce a pătimit, să nu ajungă să se bucure de un happy end.

Dar cum ne-au obișnuit cei doi, împreună cu George Martin, sunt șanse destul de mari ca la finalul serialului „iarna să vină”,  din toate punctele de vedere.

Până atunci, nu uita: When you play the game of thrones, you win or you die.

OANA NAGHIU

oana naghiu

OANA NAGHIU

Acrest text i-a adus Oanei Naghiu premiul doi la concursul de eseuri inspirat de Game of Thrones.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: