Întrucât la concursul inspirat de Game of Thrones ne-am bucurat de sponsorizarea neașteptată a Librăriei Cărturești, nu a mai fost nevoie de taxa de participare, pe care am stabilit-o la 5 lei.

Doamna Maria Scripca de la Libraria Cărtureşti, alături de subsemnatul
Doisprezece elevi care au participat au achitat benevol această taxă. Îi rugăm să ne contacteze pentru a le restitui banii.
După cum știți, un premiul întâi a fost acordat de Librăria Cărtureşti – un joc în valoare de 225 lei.
Şi pentru că aveam „Buletin de Cărturești”, am beneficiat de o reducere de 30 lei.
Orice iubitor de carte poate să obțină gratuit un astfel de buletin de la Librăria Cărturești.
MARIUS CAZAN
Recent Comments