101 motive pentru Ghibu

Menirea omului este aceea de a-şi găsi un scop în viață, ca apoi să-şi trăiască alegerile şi să se bucure de ele, pe cât posibil şi de dorit, fără să regrete niciuna.

cires 02

Foto: SZMERCSANYI PATRICIA

Primul pas spre a-ți găsi acest scop este să te descoperi pe tine însuți, să îți cunoști cele mai ascunse taine şi să te dezvolți. Toate acestea sunt posibile dacă ești în locul potrivit, într-o ambianță potrivită personalității tale şi – cel mai important – dacă ești în locul dorit.

Acum am să mă adresez în special elevilor de clasa a VIII-a, care probabil sunt într-o confuzie totală, neştiind unde vor să îşi continue drumul în viață.

Alegerea unui liceu nu este întotdeauna ușoară – cel puțin pentru mine nu a fost. De aceea, ne-am gândit să le uşurăm puțin efortul, enumerând motive pentru care Liceul Teoretic Onisifor Ghibu este alegerea potrivită.

Motivele au fost culese de la elevii care au să-şi încheie drumul ghibist în curând şi nu numai.

olivia pantea

OLIVIA PANTEA

„Un motiv principal, consider eu, pentru care un elev să se înscrie la liceul nostru este legătura strânsă elev – profesor. Profesorii sunt mult mai deschişi la idei noi şi mult mai înțelegători decât în alte licee. Am ajuns în clasa a XII-a, iar acești patru ani au trecut foarte repede şi fără dificultăți. Fiecare elev îşi dorește să fie ascultat şi să îi fie ascultate ideile şi părerile, iar aici este posibil!” (Olivia Pantea, XII C)

 

„Am fost elev al Liceului Onisifor Ghibu din clasa a I-a şi cred că principalul motiv pentru care am ales să rămân la acest liceu şi din clasa a IX-a au fost profesorii pe care i-am întâlnit. Acei profesori care, în plus față de lecția predată, ne-au oferit lecții de viață, ne-au înțeles, au rezonat cu noi şi ne-au format ca oameni. Privind retrospectiv, pot spune că nu am fost niciodată dezamăgit de alegerea făcută, deoarece, deși Onisifor Ghibu nu este considerat un liceu de elită al orașului, este fără îndoială cel mai uman liceu, atât prin relația unică elev – profesor, cât şi prin legăturile strânse dintre elevi, care se constituie în așa-numitul spirit ghibist”. (Marius, XII C)

 

„Eu consider că merită să îți petreci anii de şcoală în Ghibu, deoarece este o şcoală primitoare, deschisă spre noutate, cu rezultate considerabile la examene, cu elevi buni şi foarte implicați în activitățile școlare şi nu numai. Eu mă consider norocoasă că am avut parte de 12 ani în acest liceu.” (Bianca, XII C)

 

„Un motiv pentru care Onisifor Ghibu este o opțiune foarte bună de liceu este relație dintre profesori şi elevi, care mi se pare a fi extrem de diferită decât în alte şcoală. Majoritatea profesorilor au o atitudine carismatică şi doresc să ajute elevii, iar elevii, de asemenea, sunt gata să-ți fie de ajutor la rândul lor. Chiar dacă nu te înțelegi cu toată lumea din clasa ta, conflictele petrecute mi se par puține şi e o atmosferă generală plăcută.” (Serena, XII C)

 

„Liceul Onisifor Ghibu este una dintre cele mai bune unități de învățământ din Oradea. Ca elev la profilul mate-info, pot să spun că profesorii pe care i-am avut au fost cei mai buni din şcoală şi m-au ajutat să îmi găsesc drumul în viață. Din punct de vedere tehnologic, şcoala este dotată cu săli de calculatoare și laboratoare de biologie şi chimie. În concluzie, pot să admit că Liceul Ghibu a fost început drumului meu către o carieră de succes.” (Andrei, 19 ani)

ada urs

ADA URS

„Aleg Ghibu pentru că am foarte multe posibilități să mă dezvolt prin intermediul proiectelor organizate aici, dar şi pentru că am siguranța că voi lua bac-ul cu notă mare, deoarece mi se predă materia într-un mod eficient.” (Ada Urs, X A)

 

„Liceul Onisifor Ghibu ne oferă siguranță, protecție totală şi sprijin în toate domeniile.” (Georgiana Bala, XI A)

 

„Decizia de a rămâne în Ghibu a fost una dintre cele mai bune alegeri pe care am făcut. Am descoperit zeci de părinți spirituali (profesorii), sute de frați (colegii) şi mii de cunoștințe care mi-au rămas întipărite, datorită dragului cu care mi-au fost împărtășite. Mă bucur şi e o mândrie să fac parte din acest liceu. Celor de clasa a VIII-a, vă urez baftă, să vă bucurați de aceeași ani pe care i-am trăit şi eu «în inima Nufărului». Enjoy it!” (Mihaela, XII C)

cropped-selfie-ghibu-charcoal-edit-01.png

Astăzi ați văzut doar o parte din „101 motive pentru Ghibu”. Rămâneți cu ochii pe LOGO PAPER!

au consemnat DALIA ŢIGAN şi THOMAS AGUD

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: