ANDREEA MOZA & DENISA CURPAŞ: Şerban este logodit cu fotbalul

Şerban Tirla, în vârstă de 15 ani, elev la Liceul Aurel Lazăr, are o pasiune pentru fotbal, şi una chiar foarte mare – am putea spune că Şerban este logodit cu acest sport.

serban01

El a fost premiat cu trofeul „Golgheterul” în meciul care a avut loc la finalul sezonului 2014-2015. Şerban a putut să se bucure de această reuşită cu ajutorul antrenorului Ionel Negrea, care îi este sprijin pe acest drum dificil, dar frumos.

Am avut oportunitatea de a-I lua un mic interviu tânărului fotbalist, unde am aflat motivul practicării acestui sport, dar şi despre viitoarea sa carieră în lumea fotbalului.

REPORTERI: Care este motivul pentru care practice acest sport? Bani, faimă sau faci acest lucru de plăcere?

ŞERBAN: În viaţă, cel mai important este ca tot ceea ce faci, indiferent de ce este, să faci cu plăcere. La fel este şi în lumea sportului, nu poţi avea parte de bani sau faimă, dacă nu practice acest sport cu dorinţă şi plăcere. Consecvenţa meciurilor şi antrenamentelor reuşite, dacă desigur sunt desfăşurate cu pasiune, pot aduce la rândul lor o mare răsplată.

 

REPORTERI: Care este relaţia dintre tine şi coechipierii tăi? Spune-ne puţin despre cum este să lucrezi în echipă.

ŞERBAN: Să lucrezi în echipă este foarte dificil, deoarece toţi suntem diferiţi şi avem caractere opuse unul faţă de celălalt. Însă cred căeste normal lucrul acesta şi încercăm să rezolvăm problemele discutând. Chiar dacă suntem diferiţi, împărtăşim toţi acelaşi obiectiv – victoria în echipă, ceea ce ne face să fim ca o familie.

 

REPORTERI: Cum te antrenezi înaintea unui meci?

ŞERBAN: Înaintea unui meci, primul antrenament pe care trebuie să-l faci este cel psihic şi mental. Iar apoi odihna se clasează printre lucrurile necesare dinaintea unui meci, dar şi dieta, care trebuie să conţină multe protein şi lichide.

 

REPORTERI: Ai un obicei pe care îl faci înaintea unui meci?

ŞERBAN: Da, pot spune că sunt o persoană superstiţioasă. De fiecare dată când îmi pun echipamentul, îmi iau prima dată ghetele de joc la piciorul stâng şi după la cel drept, iar când intru pe teren, păşesc prima dată cu piciorul stâng, acesta fiind pentru mine piciorul de bază. Acest obicei a ajuns să fie ca o lege nescrisă pentru mine.

serban02

REPORTERI: Cât timp petreci pentru a te antrena?

ŞERBAN: Acord antrenamentelor o mare parte din timpul meu, în jur de 70%. Pentru a te menţine într-o stare fizică bună, este puţin greu şi necesită foarte mult antrenament. Dar toate aceste lucruri la finalul zilei nu mai contează, pentru că ştii că toate eforturile depuse vor avea un rezultat. Niciun sacrificiu nu este făcut în zadar.

 

REPORTERI:Unde te vezi peste câţiva ani? Ai dori o carieră care să implice în mod direct fotbalul?

ŞERBAN: Cu siguranţă, chiar şi peste câţiva ani pasiunea mea pentru fotbal va fi aceeaşi. Şi, desigur, doresc o carieră în lumea fotbalului. Cu acest sport vreau să ajung cât mai departe, pe culmile succesului, şi pentru a-mi îndeplini acest goal, trebuie să depun multă muncă şi perseverenţă.

Foto: arhiva personală Şerban Tirla

au consemnat ANDREEA MOZA şi DENISA CURPAŞ

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

%d bloggers like this: